Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată, şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există firi sensibile şi de o netăgăduită delicateţe care preferă totuşi, cu îndărătnicie, cu o pudică râvnă, să nu-şi deschidă sufletul nici chiar celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure, între patru ochi: dimpotrivă, adeseori într-o asemenea intimitate ele devin mai stăpânite, lăsând doar arareori să apară la suprafaţă toată gingăşia sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt firi de oameni subţiri, sensibili şi de o netăgăduită delicateţă, care preferă totuşi cu încăpăţânare, cu o virtuoasă râvnă să nu-şi deschidă sufletul nici chiar în apropierea celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure între patru ochi: dimpotrivă, adesea într-o asemenea intimitate ele devin şi mai stăpânite, abia din când în când lăsând să apară la suprafaţă toată puterea, gingăşia şi căldura sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi, partea întâi, capitolul XII
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram la ţară, hotărât să nu mă mai amestec într-o viaţă de partid aşa de onestă, într-o viaţă politică aşa de civilizată, între oameni pentru care nimic n-are valoare dacă se interpun interesele personale cele mai cinic exhibate. Un suprem degust mă cuprinsese, pe mine, care înţelesesem înainte de război că amestecul în viaţa publică nu e un mijloc de a folosi ca avere sau ca notorietate, ci îndeplinirea unei stricte şi grele datorii faţă de ţară, fără să aştepţi nici o răsplătire. Ce căutam eu în această zgomotoasă hărmălaie a unor suflete atât de urâte?

Nicolae Iorga în O viaţă de om aşa cum a fost, XXIX, Supt dictatura mascată a lui Ion I. Brătianu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Alex, el nici măcar nu-şi dăduse seama ce-l aştepta afară, până în momentul în care ajunsese afară şi se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieşi, blitz-urile îl orbiră, aşa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Iniţial, avu impresia că visează, dar se convinse că totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp să se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcţii. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi şi pixuri în faţa lui, la care se uită nedumerit, neştiind ce-ar trebui să facă. Când pricepu că i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp să verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părţi, mâinile a numeroşi oameni fluturau insistent asemenea foiţe. Nefiind obişnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înţelegea ce doreau toţi acei oameni de la el. Cu greu reuşi să scape din mijlocul lor, cu puţin înainte de ora 08.00, deci era clar că va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci.

Mircea Eliade în Nunta în cer (1938)
Adăugat de Lois Lane
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună de gânduri într-un pahar de suflet

să stăm aşadar
până la apusul
Cerului şi Pământului
acolo unde pietrele
trec prin ape
care uită să curgă
în timp ce
buturugile mici
rămân mici roţi
ale Carului mare
de care agăţăm
lampioane
la intersecţia
stelelor căzătoare

nu, nu pune(m)
întrebări multe

multe sunt căile
prin care tot în urma
paşilor pierduţi
scăpăm din ochi
averi nebănuite
cum ar fi furtunile
de gânduri
în pahare de suflete ciocnite
motiv pentru care
iubeşti norii care aduc
curcubeele târzii
repetând întruna amăgirea că
niciodată nu-i târziu
atât de târziu
precum credem
aşa cum nici tu
nici eu nici noi
nu plecăm înaintea
ultimei speranţe
care valsează cu tahicardiile bucuriile
şi asteniile noastre
până la sfârşitul
vieţii ăsteia
până în ultima clipă
în care toţi visăm
o arcă plutind albastru
în deriva raiului
spre nesfârşitele primăveri

acolo unde
vom arunca ancora
tocmai în portul
luminii veşnice
minunându-ne că
vorbele frumoase
nu rănesc
prin consecvenţă
auzurile
surprinşi şi efectiv
mult preocupaţi
să stăm la rând la îmbrăţişări
nu ne vor trezi compasiunea
dizabilităţile
locomotorii
ale minciunii

ci doar strigătul
ultimilor Noi(Voi) veniţi

2014

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea, în schimbul unei experienţe şi a unei înţelepciuni de cele mai multe ori discutabile, îţi atrofiază simţurile cu care ai fost dotat de către Dumnezeu la naştere, de aşa manieră încât, de cele mai multe ori, devii inutil, atât pentru ai tăi cât şi pentru societate.

Paul Constantin (15 august 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă şi îi dispreţuieşte, acela ajunge la ei legiuitor şi cu cât cuteaşă mai mult, cu atât e mai respectat. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi mereu.

Dostoievski în Crimă şi pedeapsă
Adăugat de Andrei Morar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemia Covid-19 este copacul care ascunde pădurea. De ce copacul care ascunde pădurea?..
Prevăzuseră totul. Nu doar pandemia unui virus necunoscut care coboară din cerul senin, ci tot ce se va întâmpla după aceea; Supravegherea în masă şi controlul cetăţenilor din întreaga lume până la suspendarea drepturilor constituţionale.
Acest nume nu a fost ales întâmplător, deoarece aşa cum vom vedea mai târziu, din această pandemie se va naşte un sistem politic complet autoritar în care nu este permisă nici cea mai mică disidenţă.
"Nimic nu va mai fi ca înainte".
Lumea care va ieşi din această pandemie va fi una în care nu va mai fi loc pentru disidenţă. De fapt, se prevede naşterea unui autoritarism global în care cetăţenii înşişi vor preda drepturile lor fundamentale guvernelor în numele unei pretinse securităţi.
Paşii următori: microcip şi guvern unic în lume.

Camelia Opriţa în Palimpsest (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ca poezie

nu viaţa e de vină că nu o trăim
nici măcar societatea
educaţia nici atât
am văzut atât de mulţi oameni educaţi
trăind
încât bănuiesc mai degrabă prostia
de banal
de insipid
de marele nimic
de felul acela de a se aplauda singuri
în faţa unei oglinzi care măreşte nesimţit
iar fericirea lor e ca o pită unsă cu untură
şi un pic de magiun din prună popească

din fericire
nu mai ştiu nici măcar să mai fac pe prostul
zâmbesc tâmp şi adulmec genunea
ca pe un drept la un alt drept la fericire
apoi răsucesc gândurile
ca pe o parâmă de andocat la cheile universului
şi păşesc sfios
ca într-o poiană cu margarete
sau ca pe o zăpadă neîncepută
şi liniez şi depeletizez
cu înfrigurarea celui care ştie
să se bucure cu sfinţenie
de orice păcat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul "normal" este cel care toată viaţa lui a fost programat să nu iasă din reguli, aşa că orice deviaţie de la "normal" pare nebunie. Ce e trist e că de multe ori ne pasă atât de mult de ce cred ceilalţi în legătură cu un anumit lucru care ne place încât suntem dispuşi să îl abandonăm doar pentru că nu intră în acea categorie care se presupune a fi... "normală". Până la urmă, există oare om care să poată afirma ce e şi ce nu e normal într-o lume atât de subiectivă?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorii sunt aleşi dintre cei mai pezevenghi avocaţi, care au ajuns să fie bătrâni sau leneşi. Şi cum toată viaţa lor au fost crescuţi ca să simtă o pornire împotriva adevărului şi echităţii, se află atât de stăpâniţi de imboldul fatal de a favoriza frauda, sperjurul şi oprimarea, încât am cunoscut câţiva care au refuzat până şi mita, din mâna părţii care avea dreptate, mai degrabă decât să-şi insulte breasla săvârşind ceva nepotrivit cu soiul slujbei lor.

citat clasic din Jonathan Swift
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care s-au ajuns în aşa măsură încât nu se mai pot "citi" decât pe ei înşişi! Când viaţa-i coboară, observă ca sau urcat pe o scară care nu a fost a lor!

Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie - cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită - de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă - şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Carl Gustav Jung în Puterea sufletului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!