Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
și portretul tău în ramă obeză
ca niște figurine răzlețe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
și gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
și vine miezul nopții
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care țes o pânză
pe care vreau să-ți ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de (20 august 2009)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.

poezie de (21 februarie 2011)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca o umbră de lumină

Încercam te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi și noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu ești femeia vinovată de dragoste
care omori ceața cu ochii pătrunzători
și te ascunzi în lumina din lanurile nopții.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ți se deschid
și pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzlețe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
face te aștept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În grădina cu magnolii

Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele porniri
din serile când ea aștepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde și azi o mai caut
și nu știu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina singură,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
doar cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară și câteva gânduri ispită
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu părăsiți păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, așteptați
în tufa deasă de lonicera,
ascunse în ramuri.
O vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă, firimituri
și poeme neterminate.
nu ne acopere liniștea urâtă,
chemati și voi de pe drumuri femeia.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
va zări și-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
înghețul din cuvinte.

poezie de (27 martie 2011)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sculptorul

Brâncuși își cioplește gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiții trec
sculptorul moare

se așează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalță
prin coloana fără sfârșit

apoi familia împuținată
așezată pe șase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de (21 februarie 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am să-ți spun

N-am să-ți spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră înghețată
când luna-n oglinda nopții
îmi așeza pietrele pe suflet și râdea.
Am vrut le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ți spun, iubire,
cum ți-am verificat polii magnetici
lipiți pe inima cuvâtului.
Am incep -mi sculptez dorul
pe porțile templelor.

N-am să-ți spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
și-mi oprești inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
și-mi fură singurătatea.

Numai tu, viață smintită,
cu ghimpi și flori,
faci în fântâni ziduri,
construiești cetăți
pe care vrei să-ți rămână însemnele,
și ele se vor dărâma.

N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori șterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers.

poezie de (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul de rând

Și-a uitat năravul acasă, dar nu s-a întors din drum,
a sosit în orașul despre care îi povestiseră părinții
că odată ajuns acolo rămâi
și a rămas,
oamenii par acum altfel, niște însingurați în mulțime
puși repete același lucru zilnic
ca niște marionete ale altora.

A suferit pentru neputința de a înțelege la timp
mersul fără oprire printre obstacole
și s-a trezit prins în chingile vieții.

Nu știu dacă a mai scăpat vreodată,
dar a stat mereu la rând când avea dor de ceva,
s-a ales cu o bătrânețe de toată râvna
pe care o duce-n spinare ca pe un cal mort,
mărșăluiește încovoiat spre apus
cu gândul departe.

poezie de (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde eu nu-s

Luna s-a ascuns în agudul din față,
furișez pe prispa casei,
glasul nopții se așază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se știe,
aripile drumeților se frâng,
măduva nopții îngheață-n cuvinte.

Dimineața înveselită de rouă
își lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai așteptări, ai numai prevestiri,
la porțile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
pașii și-au luat urma înapoi,
și orbecăie pe cărarea unei absențe
unde eu nu-s.

poezie de (16 ianuarie 2014)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Portret

Prind mai întâi ochii
apoi conturez întreg capul
indiferent ce mi s-ar năzări
doar gestica mâinilor mai contează
restul e culoare.

Orice personaj portretizat are fizionomia lui
surprinsă static ori în mișcare
acele lumini și umbre aruncate
să-ți dea senzația de viu
de ins aflat intr-o anumită stare
care se poate schimba în orice clipă
prin câteva trăsături de poziție
Dincolo de acestea trebuie -i pui
zâmbetul, tristețea ori meditația
ca să i se intrevadă caracterul
ambițios, viruent ori meditativ
la întâmplarile prin care trece
din interior -i transpară sufletul
intuit de privitorul captivat
și portretul e terminat.

poezie de (15 aprilie 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Delfinul din mine

Îmi număram silabele și una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-și epuizeze cântecul pe note
și noaptea o înfășura în albastru.

Dimineața mi-a acoperit ochii,
brațele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau pași,
aveau aripile unui delfin
și întinderea era de apă.

Niște voci îmi mângâiau mirate
evoluția preexistentă în mister.
.

poezie de (7 februarie 2012)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeile pe care le-am iubit

Femeile pe care le-am iubit
au plecat
în alte ținuturi.

N-au uitat nimic
au cărat și aerul în poșeta de vise
în urma lor tăcerea
ca o biserică fără enoriași
și fisura-n mine
pentru schimbul de aer.

Mirate că le-am avut,
mândre de norocul lor
de încărcătura de obiecte
ostentativ le invidiez
le pietruiesc drumul străin.
Eu le flutur un zîmbet
ca la niște meduze
gata se lipească de tine
suferi, compensezi suferința lor
fie întotdeauna deasupra,
să-ți vânture formele pline,
sa te coacă pe jar
cu pielea lor smăcuită.

Femeile pe care le-am iubit
rămân cu golul în zâmbet
de a nu mai iubi
și irosesc trecutele trăiri
în brațele false
de ocazie.

poezie de (15 august 2009)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neștiut
prin care nu mai trecem cu gândul și se șterg urmele
ar fi o ușurare, am trece nevinovați prin amintiri.
Când vine seara și noaptea ne găsește singuri
acoperiți cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găsește
o respirație de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărți necitite pe raft, paginile lor știu
sfiala rușinii când le ștergem de praf.
Timpul și el ne ignoră, apropiații ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mișcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toți ne știu și ne suportă ca pe niște copii
scrijeliți la genunchi, opriți din plâns,
supărați, căutând un ungher unde se retragă.

Nu ne mai umplem cu bucuria prin care am trecut
avem un timp măsurat de gânduri.

poezie de (20 august 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul iubit al nopții

Din noaptea în care am intrat
să nu-mi furați păsările și zborul.
Agăț sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile și dezamăgirile
îți așez pe terasa inimii ghivece cu flori
le uzi dimineața cu respirații de ploaie.

Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie, știi, mânată de patimi divine,
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi și freamăți ușor.

O durere nespusă omoară și ultimul vis
dimineața senină e tot mai departe,
cu genunchii tăi calzi, de voi rămâne
o să mă crezi omul iubit al nopții.

poezie de (13 iulie 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Latențele ce mor

În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neștiute latențe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi și pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente așteaptă răbdătoare,
ascunse după ceața sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găsește drumul spre scoică
și zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mișcătoare
sau castele de nisip,
așa și viața noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari neliniști
ce cresc în noi și cresc,
fără s-audă, simtă, știe
latențele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevă alegi din toate sevele latente?
Spre care răsărit deschizi ochii
din toate răsăriturile latente?
Ce viață trăiești din viețile latente
tăcute, răbdătoare,
sau pline de dorința de-a exista sub soare?

Răspunsul e în tine,
în inima care așteaptă cuminte
să-ți crească perla
din firul de nisip rătăcitor ce ești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu mă știi femeie

am noaptea rigidă-o pârghie
răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârșit
din plăcerea urcușului
treptele pe care mă înalț
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-și joacă rolul
am început -i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-și râdă de apucăturile lor
dar și plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând

era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăți
și-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în șoaptă

tu știi femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aș avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopții de veghe

poezie de (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Plin de bunăvoință și parfum

Hainele mele de ceramică smălțuită
nu pot fi pătate de ploaia portocalie
aduceți somptuoasele odăjdii de ceață
prin care se văd sânii strânși în găoace
la pieptul frumoaselor femei venite
să-și culce dorințele pe perne de lut.

Sunt prezent la întâlnirea cu snobii
vom sparge noaptea în bucați de calcar
și sigur întâlnirea va fi lungă și gravă
cu tăceri ațipite-n pahare de cristal.
Paianjeni de vată ne vor ușura de vin
după pupăturile pe mâini și pe fețe
pe care siluiți le festonăm cu zâmbete,
ochii au rămas pe sâni ca niște ventuze
arborii au crescut în gânduri de mirare
apa clătinându-se de mâhnire. Cu admirație
stăm spânzurați sub tavanul de sticlă.

Cu aceste fantome se termina întunericul
și glasurile noastre
se freacă de pereții dimineții,
ca buzele iubitei de aerul curat.

Aștept plece mașinile epocii
apoi încalec caii gândului
pâna la casa cu perdele de argint
unde voi putea sfârși-n cochilia somnului
plin de bunăvoință și parfum.

poezie de (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.

Vreau -i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de (30 iulie 2010)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Terci

Puneam perle
în cafea.
Tu
îmi aduceai
zahăr. Deschideai ochii,
umblai la verbe
astfel încât umbrele
din noi
înghețe în corpuri
cugetătoare, în persoane
capabile închidă
visuri reversibile
în care zahărul se metamorfoza în perle
și perlele se înnegreau în descompunerea
din care sorbeam
ceașca efemerității
irevesibile a ploii,
a fluxului de clipe care scălda
cuferele noastre.
Noi ieșeam în costume naționale,
români prin iarmarocul vienez
de la Piața Unirii
cu melancolia ei de spital,
apoi în oborul unui sat din China,
printre nimicuri
bune de ieșit din nevoi,
de undeva din mall-ul de nicăieri,
mândrii de hora mare și veselă
cu
dilema posthamletiană
și precolumbiană
a perlei sau zahărului
din care s-a format Primul.
Pofta calciului de dulce
sau a cubului de platoșă
încă din preistoria
tyranosurilor memorialistici.
Marea dezlipire de pași,
alibii pentru neînțelegeri în familii
din care suflete amanetate
s-au trezit jefuite de țel,
încât li s-a părut firesc
ca zahărul fie o formă de perle.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo-love

La final, ochii îmi rămân doar un subterfugiu
o stânsoare venind pe nepregătite
dezvelind în nuanțe neverosimile
liniștea nopții de pe chipul tău
până sus, în vârful materiei întunecate
ar fi de ajuns arunc cu pietre spre stele
depășind vălul necredinței
apoi mângâi luciditatea
ca un pescar care-și aruncă năvoadele
tot mai adânc până se va prinde de propria-i închipuire,
până când prada și prădătorul vor deveni o singură ființă
una care sângerează
în pântecul nopții.

Dar tu
- copilă neîmblânzită
iartă-mi munții de grijă ce-i port în mine, din întunericul casei unde doar
singurătatea a mai rămas ruginească
o fi poezia umbră peste trupul meu, cuvinte de nelepădat în care mi se scurg
anotimpurile dimineții,
eu-
un biet corp bătrân care și-a lăsat dragostea -
ancoră, să nu mai rătăcească în văltoarea apelor.
Tu nu mai spui nimic, tu ești
ceața care vine ca un val păcătuind la întâmplare.
Focul doarme în ochii tăi ca o bestie senină,
și mi-e așa frică
să-ți învelesc sângele
cu nisip.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Și plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogățeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoție care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetițele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu ști
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înțelegere
Aproape omenească,
La marginea vieții.

poezie de (14 mai 2009)
Adăugat de Llelu Nicolae VălăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suspin

În noaptea, când luna e plină
Pânză de păianjen Țes în lumină,
Cu fiecare tăcere
De gând,
Cu fiecare lacrimă
Curgând.
Când liniștea e deplină
Țes fuioare
Din aripi de lună.
Suflet-mi suspină
Când gândul fuge,
Se așează
Pe raze de lună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Gândul este o prelungire a Omului în oameni? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!