Unui şofer testat cu fiola

Că fiola a-nverzit
Nu voia să recunoască,
Dar amenda l-a trezit
Şi-a văzut că e... "albastră".

epigramă de Cornelia Buzatu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care a ieşit la o oră nepotrivită

Şi-a pus amicul fes şi mască
Sperând să nu îl recunoască
Şi a ieşit să-şi ia o pâine,
Dar l-a pârât un porc... de câine.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinurile şi fiola

Albe, roşii, rozalii,
Galben pai sau aurii,
Ce le bem cu voluptate,
Înverzesc fiola ‒ toate.

epigramă de George Budoi din Elogii vinului şi viei (7 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul roşu şi fiola

Deşi e roşu, te păzeşte,
Fiola sigur o-nverzeşte!

distih de George Budoi din Elogii vinului şi viei (7 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul alb şi fiola

Deşi e alb, tu te păzeşte,
Fiola sigur o-nverzeşte!

distih de George Budoi (7 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorică fără frică (poezie pentru copii)

Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâţa, stă şi mieuna
Toată lumea enerva.

Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhăţat-o un grivei.

Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Şi în pom s-a cocoţat.

Cocoţata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De căţelul, fără frică!

Ce să facă o pisică
Lui căţelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!

Dar pisica, are gheare:
Fiinţă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!

Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să îşi salveze
Pisicuţa-i... siameze!

Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, şi-a ascuţit
Şi căţelul... l-a lovit!

Şi să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Şi să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!

Asta e, de nu gândeşti:
Uneori, o mai păţeşti,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Şi de pisică... fricos!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui birocrat

Moartea greu avu acces
Până l-a văzut răpus:
Voia actul de deces
Să-l semneze... Cel de sus.

epitaf epigramatic de Gheorghe Dănăilă din ziarul "Viaţa Buzăului" (27 ianuarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU ŞTIM CĂ A-NVERZIT LA NOI PĂDUREA (Rubayat)
Nu ştim că a-nverzit la noi pădurea
Că stăm clauştrii şi gândim aiurea,
Iar de vom sta aşa mai multă vreme
O vom pierde, că lacomă-i securea.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui turist

Total l-a transportat splendoarea
Şi tihna din pădurea deasă,
Dar l-a trezit ciocănitoarea...
Şi s-a simţit din nou acasă!

epigramă de Florin Iordăchescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Tuns modern; şi cu culoare,
Cu creastă şi chica mare...
Puiuţul, când l-a văzut,
Că-i chiar cloţa a crezut...

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deducţie logică

Toţi avem câte-o Xantipă
Însă, ce e curios,
E că numai lui Socrate
Ea i-a fost şi de folos.

epigramă de Cornelia Buzatu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodia primăverii

Tot ogorul a-nverzit,
Ceru-i ca oglinda,
DNA-ul s-a trezit
Şi-a pornit... colinda!
Cade câte-un şef mai tont,
Unul, la o mie,
Nu îl doare nici în cont,
Nici în pălărie!
Se mai dă, din când în când,
Câte-o lege mică,
Proastă pentru cei de rând,
Bună, pentru clică!
Geaba şcoala cere carte
Şi ne dă imbolduri,
Stea ne este, mai departe,
Fusta până-n şolduri!
Joacă fete şi băieţi
Într-o crâşmă nouă,
Ah, de ce n-am zece vieţi,
Să mă-mbăt vreo 9!

pamflet de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Singur şi-a creat ispita,
Însă a intrat în laţ...
Fiindcă l-a văzut iubita
Cu soţia lui la braţ.

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp in ceata

o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subţire
îmi va spune de anotimpul de ceaţă
în care se nasc iluzii

până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reuşeşte chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheaţă
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră

nu vorbim despre fericire
case cu acoperişuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăţi

cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crama... (parodie după Mihai Eminescu (La steaua) şi Păstorel (Şi astăzi))

La crama de la răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că-un ceas întreg i-a trebuit
Beţivului să-ajungă.

Un vin cum nu s-a mai văzut
Luci vederii lui,
Cu poftă mare l-a băut,
Cum nu-i e dat oricui.

Iar vinul minunat, plăcut,
Încet la cap se suie,
Era pe când nu l-a văzut,
Azi l-a văzut, şi nu e.

Plecă de-aici satisfăcut;
Pierdut în noapte-adâncă,
Aroma vinului băut
Îl urmăreşte încă...

parodie de George Budoi, după Mihai Eminescu, La steaua; Păstorel, Şi astăzi (20 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul fatal

N-a fost omul precaut
Şi-a dat peste el năpasta
Când amanta l-a văzut
Cum îşi săruta nevasta.

epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că mi-am provocat prea multe pagube - cauzate de droguri. Eram puţin cam în derivă. Eram un tip care simţea că a crescut într-un spaţiu vid şi voia să vadă lucruri, voia să se simtă inspirat. Am mers în căutarea acelor lucruri. Mi-am irosit astfel mulţi ani din viaţă. Dar apoi m-am trezit şi am simţit că îmi iroseam şansele. A fost o schimbare la nivelul conştiinţei. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa zece ani. A fost ca o epifanie - am luat decizia de a nu-mi mai irosi şansele. Am simţit că m-am trezit. Altfel, la ce bun să mai trăieşti?

citat din Brad Pitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către 150, când deveni casant. Atunci Stăpânul Sunetului l-a părăsit şi a hotărât să treacă într-un nou trup, ca să se desăvârşească. Astfel a rămas el vreme de 85 de ani în trupul lui Al-Mawsili şi a studiat proprietăţile sunetelor asupra sufletelor animalelor şi ale fiinţelor omeneşti şi a devenit capabil să obţină tot ce voia prin forţa sunetului: dragoste, abnegaţie, bucurie şi tristeţe. Şi se mai pricepea încă să ucidă, să îmblânzească animale, să facă plantele să crească, să aducă ploaie ori timp frumos. Şi se spune că Al-Mawsili a învăţat de asemenea cum să facă să învie un mort numai prin minunatele proprietăţi ale sunetului şi că a făcut-o de mai multe ori. Şi nu voia să devină puternic, dar şi-a asigurat o asemenea influenţă asupra sultanului, că acesta l-a copleşit cu bunuri de tot felul şi oricând era binevenit dinaintea augustei sale persoane, până-ntr-acolo încât putea să vină şi să plece din palat după voie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe plajă

Pe plajă, blonda ce-l încântă,
L-a sărutat de data asta
Şi a simţit cum se-nfierbântă...
Noroc că l-a trezit nevasta.

epigramă de Gheorghe Bălăceanu din Umor pe strada lui Păstorel (2010)
Adăugat de Gheorghe Bălăceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorul, broasca şi fazanul

un vânător rămas fără permis,
nemaiputând să-mpuşte lei, gheparzi
ori elefanţi ca-n vechi safari,
nici măcar de prin păpuriş şi stuf
din bălţi, bâtlani, răţoi sau alte orătănii,
s-a mulţumit c-a prins o broască,
nu s-o omoare ci s-o chinuiască,
satisfăcându-şi doza de sadism,
legând-o de picior c-o aţă,
făcând-o să orăcăiască după voia lui.

până-ntr-o zi când a văzut
un biet fazan cu aripa rănită.
a ticluit un plan. n-a pus capcane
nici laţ să-l prindă ci,
cu gugu-lugu, l-a ademenit
cu vorbe, boabe dulci de gând
până fazanul singur a venit
să-i ciugule din palmă.
nimic de zis chiar l-a-ndrăgit,
domesticit, l-a scos şi-n lume,
aşa, ca animal de companie...
ba într-o zi, când cuibărit
la sânul său stătea fazanul,
l-a mângâiat şi a şoptit:
tălpile pupa-ţi-aşi ţie doamne
că-i bine să ai lângă tine
un fazan şi nu o prăpădită broască...

tandreţea n-a ţinut prea mult,
de el s-a plictisit,
că-i un molâu şi dobitoc, si etc...
şi-a început să-l chinuiască.
fazanul că-i fazan a tot răbdat
zicând că-i glumă, că-i o toană,
până în crug de iarnă când trezit din vis
şi vindecat de rană şi minciună,
el a zburat lăsând în urmă
un vers de cânt îndurerat:
eu te-am iubit atât de mult...
rămâi drag vânător şi fă ce vrei,
oi fi fazan dar nu sunt broască...

morala? nu-i nici o morală
iar dac-o fi e doar pentru fazani -
de vânători să se ferească...

fabulă de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!