Sonet-Fabulă

A ars în mahala o băcănie,
Jupânul cu nevasta-i stau în drum,
Privind sinistrele grămezi de scrum,
Pierduta lor pe veci gospodărie.
Pe când ei plâng, o mare bucurie
Simte un porc din curtea lor acum,
Căci scormonind maidanul plin de fum,
Descoperi cu râtul o scrumbie.
Ce-i pasă de-a stăpânilor avere?
Imundul morfoleşte cu plăcere
Cadavrul din funingeni şi gunoi.

Morală:
A ars în mahala o băcănie,
Şi-i tot aşa în marea Românie
Cu-mbogăţiţii noştri de război.

fabulă de George Ranetti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum

Cu crez urmez acelaşi drum,
Cerneala mi-o prepar din scrum –
Din scrumul clipelor ce-au ars
Şi-n amintiri care-au rămas.

Cu ea înşir, rând după rând,
Ce izvorăsc din plin în gând –
Despre ce-a fost, cum am trăit
Şi despre tot ce mi-am dorit.

Şi-n spuza vieţii, ca să vezi,
Ard clipe coapte şi mai verzi:
Mormanele de scrum se-aştern –
Cuvinte-n scrisul cel etern.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ochiul-boului"

Păcat că floarea ce cu lux se-mbracă
Are un nume cam de mahala!...
Dar ochii boilor de-ar fi aşa,
Chiar şi-o marchiză-ar vrea să fie vacă.

epigramă de George Ranetti
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbajul de mahala arată o educaţie de mahala.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-ai rămas din flăcări?

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte; şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte şi azi nimic nu ai!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele din mahala – câinilor din mahala.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a interzis nimeni manelele, Doamne fereşte, cui i-ar da prin cap aşa ceva?! Dar locul lor nu e la televiziuni (şi la niciun mijloc de comunicare în masă), aşa cum locul urinei nu e în farfuria din sufragerie. Manelele trebuie să rămână la nunţile de mahala, în crâşme şi bodegi soioase, pe casete de obor.

citat clasic din George Pruteanu (martie 2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul şi cioroiul

Un râtan cu şoric gros
Râma în loc mocirlos
Cu asemenea plăcere
De parc-ar fi dat de miere
Când, un cioroi firoscos,
Cu penaj de abanos
I se urcă pe spinare
Şi-i croncăne o-ntrebare:
-De ce eşti murdar tot timpul
Şi nu îţi cureţi şoricul?
Toată lumea-ţi zice porc
De-aici până în NEW YORK,
Când te văd aşa murdar
De mizerii, bălegar!
Din noroi scoţându-şi râtul
I-a răspuns astfel, urâtul:
-Chiar dacă în noroi zac
La oameni le sunt pe plac
Şi-atunci când vine IGNATUL
Eu înveselesc tot natul
Pe când tu, cioroi bătrân
Degeaba trăieşti, îţi spun!
Pe nimenea nu hrăneşti
Altfel spus... paria eşti!
Chiar şi-acum ca un netot
Aştepţi o râmă să-ţi scot.

MORALA:
Sunt şi vieţi ce-s efemere,
Dar trăite... cu plăcere!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima unui copil

răbdaţi, răbdaţi
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol şi pur
durerea se zvârcoleşte în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toţi şi de toate
dormiţi oameni, dormiţi bine
nu ştiţi unde mergeţi
doar vă târâţi prin zoaie şi scrum
aţi murit de mult, fără să ştiţi
azi, cadavre ambulante la colţuri de drum
ştiu că mâine o să mor şi totuşi scriu
cu lacrimi şi sânge pe scoarţa lumii
ştii, şi lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură şi minciuni
aţi uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe ţărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lung îi drumul artistului

Pe un cuib de flori, ciocârlia moartă
Lume, lume adunată-n hoardă!
Plâng şi vulturii cu-nmărmurite
Sunete,.. ce acum sunt împietrite.

Pe discuri negre-n ochii morţii
Când coasa-ţi taie aţa sorţii..
Să zbori de aici din colivie
Spre altă lume ce-o să-ţi fie

Scena stelelor de mult apuse
Cu actori artişti şi poeţii!
Ce-au cântat, pictat şi în stropi scrise
Şi-au lăsat sufletul cu toţii

Să încânte din a lor sărăcie
Lumea c-un strop de fericire
Nestiind din câtă nefericire
Ne-au dăruit cu patos bucurie

Căci menestrelul adevărat
Oricât in lume ar fi-ntristat
Duce suferinţa ca un sicriu
Să te încânte cum ei doar ştiu

Sătui de a lor ploi din Panteon
Ce-i arde vitriolar pentru lume
Să o facă cu zări mai bune
Pe un lung drum în Gorj până-n ponton

De vioară barcă ce-i duce
Acolo unde scena îi străluce
In Edenul lor al preoţilor
Ce au scăpat oameni de demonii..
Tristeţilor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc bătrânii…

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru a "ars etapele", securitatea a "ars arhivele, iar umoriştii au "ars amatoria".

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul sacru

Înzestrat cu o voinţă rară
Existenţei el i-a dat un sens...
Căci a ars mereu, a ars intens
Aprinzând ţigară din ţigară!

epigramă de Ion Cănăvoiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii şi parfumul lor

Cât de mult ne-am iubit
Mai ţii tu minte?
Câţi trandafiri ţi-am dăruit,
Parfumul lor şi acum se simte.

Dar tu m-ai părăsit,
Copilă fără minte,
Trandafrii s-au ofilit,
Dar parfumul lor şi acum se simte.

Eu acum sunt singur,
Şi tu nu mă mai ţii minte,
Dar eu ştiu că
Trandafirii şi parfumul lor
Vor rămâne pe veci în a ta minte.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi, şi dascălii-s înjunghiaţi
De sceleraţi, în ziua mare,
Copiii noştri mor în chinuri, torturaţi
Şi nimeni nu ne dă crezare.

Ministrul nu ştie româneşte,
Iar demnitarii dorm prea liniştiţi
Şi cetăţeanul flămânzeşte,
Căci ne consideră nişte tâmpiţi.

La noi, hoţia e în floare,
Corupţia se simte peste tot,
Iar legile admit prea tare
Realitatea neputinţei lor.

La noi, se dă frumos din coate,
Prostia iese la iveală,
Am vrea să meargă ca pe roate,
Dar nu se poate fără şcoală.

Confraţii noştri dorm pe-afară,
În Europa sunt extrem de buni,
Căci omenia se măsoară
Puţin mai nobil, chiar de sunt români.

Suntem pierduţi pentru vecie,
Într-un hăţiş destul de-ngrozitor
Şi n-om schimba o Românie,
Căci nu avem un bun conducător.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urmă drum de pietre...

din nou o piatră,
aşezată peste drum, în drum,
aş lua-o să o pun în vatră,
să pot să ard, salcâm şi ulm

s-astup cu ea un loc de taină,
un loc crăpat, de noi în timp,
pe-acolo ne-a fugit în grabă,
iubirea florilor, din verde câmp

căldura focului din lemne,
ne-a ars, au mai rămas tăciuni,
ei fumega lansând în semne,
chemări furate, de nebuni

.... şi noi din colţuri separate,
ne mai privim, din când în când,
în ochii noştri mări spumate,
se oglindesc, ne curg din gând

în urmă drumul plin de pietre,
nu îl mai văd, l-am petrecut,
îmi este sete, tare sete,
un susur de izvor, ascult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!