De-ar fi credinţa un leagăn cald, s-ar mai naşte vreun exces şi-am mai cunoaşte nebuniile fără nume ce o însoţesc? A fi înşelat de Dumnezeu! Decepţiile amorului ceresc, trădările repetate ale Amantului suprem întrec dramele erosului terestru! Aş prefera să am o mie de inimi de cavaleri medievali nefericiţi în dragoste decât una cu flăcările lângă indiferenţa Divinităţii. Cruntă răzbunare va răsturna tăriile!

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul fără Dumnezeu este neant; iar Dumnezeu nu e decât neantul suprem.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce mor, pentru nimeni mor. Eroul e singur, pe pământ şi sub el. Sângele lui fructifică alte lumi, căci în inimile noastre s-ar usca, în inimi fără vreun trecut sau vreun viitor. Până şi virtualul ne e ideal.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa: pretext suprem pentru cine e mai aproape de depărtarea lui Dumnezeu decât de imediatul ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinţii nu au nevoie să ştie lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu – el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme şi, în tremurul lui, ar scutura lacrimile şi am pieri în propria mare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să concepi o dragoste mai castă decât o primăvară care, mâhnită de curvia florilor, ar plânge lângă rădăcinile acestora...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de adio

De-ar fi să adun, una câte una,
In căuşul aripii tale
Lacrimile
Ce n-au mai avut putere să cadă,
Ti s-ar face zborul
Târâş de şarpe.

De-ar fi să înnod, una câte una,
In pânza corabiei tale
Razele
Frânte de pleoapele-mi plânse
Vântul ţi s-ar stinge
In focul mocnit al comorilor.

De-ar fi să înşir, una câte una,
Pe portativul liniştii tale
Notele
Scrâşnite în adâncul nopţii,
Privighetoarea ţi-ar cânta
Numai la apus.

Te las ţie, însă, pradă eternă
Si Lui o să-i spun
Că i-ar fi mult mai bine
Cu tine
Iertat.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există inimi în care Dumnezeu nu poate privi fără să-şi piardă inocenţa.

Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există inimi în care Dumnezeu nu poate privi fără să-şi piardă inocenţa.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii. Elogiul tăcerii, la marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o rădăcină mult mai profundă decât îşi închipuiesc oamenii.

Emil Cioran în Principiul satanic în suferinţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel îi mai poate fi credinţa de ajutor unui credincios dezamăgit şi de Dumnezeu, şi de Diavol?

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul religios începe cu credinţa în Dumnezeu, iar omul de ştiinţă sfârşeşte cu credinţa în Dumnezeu.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a primit de la natură armele înţelepciunii şi ale virtuţii, pe care se cade să le întrebuinţeze mai ales împotriva pasiunilor sale rele. Omul, fără virtute, este fiinţa cea mai perversă şi mai crudă; n-are decât furiile brutale ale amorului şi ale foamei.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aş retrage în cel mai groaznic deşert, dacă aş renunţa la tot şi n-aş mai cunoaşte decât singurătatea absolută, niciodată n-aş mai avea îndrăzneala de a dispreţui plăcerea şi pe oamenii care o împărtăşesc. În orice condamnare există multă invidie. Budismul şi creştinismul sunt o răzbunare şi o invidie a suferinzilor. Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi fost fericit în dragoste, Adam ne-ar fi scutit de existenţa Istoriei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gradul suprem de libertate este atins în extazul vacuităţii. Pe lângă el, totul e lanţ, robie, înfeudare.

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întristat este sufletul meu în lumea în care oamenii trăiesc spre a se face nefericiţi unii pe alţii. Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin extaz - al cărui obiect e un dumnezeu fără atribute, o esenţă de dumnezeu - ne înălţăm spre o formă de apatie mai pură chiar decât aceea a zeului suprem, şi, cufundându-ne în divin, suntem totodată dincolo de orice formă de divinitate. Este etapa finală, punctul de sosire al misticii, punctul de plecare fiind ruptura cu demiurgul, refuzul de a-l mai frecventa şi de a-i lăuda lucrarea. Nimeni nu-i mai cade în genunchi, nimeni nu-l mai venerează. Singurele cuvinte ce i le adresăm sunt rugi în răspăr - unic mod de comunicare între o creatură şi un Creator deopotrivă de căzuţi.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul şi tăcerea. Te simţi mai în siguranţă lângă un nebun care vorbeşte decât lângă nebunul ce nu deschide gura.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste însingurată

Iepure, de frica celor o mie de ogari,
care în sine însuşi se ascunde.
O, tu, Mare Roşie cu gheţari.
Minut cu şaizeci şi una de secunde.

Muzică tăcută. Tăcere sonoră.
Zeu ce nu crede nici dânsul in sine,
Viaţă care încape-ntr-o oră
Umbră din alte grădine.

Amintire dintr-o viaţă anterioară.
Sau - din una ce se amână.
Două ruguri cu-o singură para.
Două duminici într-o săptămână.

Ce dragoste stranie! Şi ce dor enorm!
Numai cel singur le va cunoaşte,
Parcă ea urmează acum a se naşte,
când mie moartea-mi aşterne să dorm.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!