Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliţă este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale şi prin acoperiş. Nici muruiala pe pereţii de lemn n-are înţeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânşii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiş din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru ţapi bătuţi în pământ, o uşă făcută din trei scânduri înţepenite c-un par cruciş şi cu altul curmeziş... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-şi facă altul mai pe plac.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bătrânească

Duşi sunt toţi ai noştri, singură-ai rămas,
Casă de demult, cu oblonul tras;
Eşti ca pleoapa-nchisă peste un ochi mort,
Casă bătrânească, navă mută-n port!

Duşi sunt toţi ai noştri, răbdătoare casă!
Roade cariu-n grindă, nimănui nu-i pasă,
Că s-aşterne vremea cum pe fier rugina-
Casă bătrânească, a cui o fi vina?

Duşi sunt toţi ai noştri, de veghe rămase-
Casa de demult... cu obloane trase!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fântâna părăsită...

La fântâna părăsită
Stă şi plânge-a mea măicuţă
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...

Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" să le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanţul... fântânii...

Pe uliţi câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...

E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaş
Au fugit toţi la oraş...

Unde-i viaţa de la ţară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toţi... pe ascuns?

Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velinţe rupte pe pat...

Mama stă şi ne aşteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Şi plânge mereu cu... jale...

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul lemnos

Plimbam acea casă bătrânească de funia fântânii
uneori ne opream
să mai pască din hainele atârnate de gânduri
puneam funia în alte mâini
şi fluieram din alte buze
o mângâiam pe scânduri
până torcea asemeni unui animal lemnos
şi mă înveleam cu acoperişul ei
până adormeam unul în altul
tot mai sus
tot mai jos...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi pereţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă spui oamenilor mari: "Am văzut o casă frumoasă, clădită din cărămidă roşie, cu flori de muşcată la fereastră şi porumbei pe acoperiş!", ei nu reuşesc să-şi închipuie cum arată casa. Trebuie să le spui: "Am văzut o casă de o sută de mii de franci!" Atunci ei izbucnesc: "Ce frumoasă e!"

citat clasic din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Iată-mă ieşit din ou!
Cred că sunt un "cucurigu"
Şi sunt, sigur, un cadou
Pentru mama şi tăticu'!

Sunt galben cam peste tot,
Îmbrăcat în puf de aur
Şi tot dau mereu din cioc,
Fiindcă ştiu, sunt un tezaur!

Chiar i-am auzit spunând:
"Îl vezi cât de galben e?
Parcă-i un bănuţ mergând...
Să-l ascundem, repede!"

Şi m-au pus în cutiuţă...
Stau în casă la căldură
Şi, zilnic, dintr-o sticluţă,
Îmi dau boabe cu măsură!

Am şi apă, să tot beau,
Când mi-e sete după masă,
Şi îmi este, fiindcă Miau
Se plimbă mereu prin casă!

Zice mama că-i cuminte
Şi se jură că mă place,
Dar nu cred în jurăminte,
Fiindcă Miau e treaz, nu toarce!

Noaptea, singur, mai suspin,
Dar m-alină spunând: Păi,
Nu-ţi fie teamă, că vin,
În curând şi fraţii tăi!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum sunt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de câte ori va fi să se schimbe vremea, de atâtea ori ne vor durea rădăcinile...

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi răspund la una din scrisori, apoi mă întind în pat aparent calm, dar inima mea îmi bate prin întreg corpul şi este conştientă numai de tine. Aparţin ţie, nu există cu adevărat altă cale de a exprima asta şi nici acest lucru nu este îndeajuns de sugestiv.

citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă nu-ţi poţi face fără patru pereţi. Iar aceşti patru pereţi sunt cele patru Evanghelii. Este Scriptura, Evanghelia lui Hristos peste care vin scrisorile Sfântului Apostol Pavel şi celelalte, care sunt ca un acoperiş de şindrilă, cum sunt peste biserica aceasta.

Ioan Alexandru în cuvânt la mormântul Părintelui Nicodim Mandita (1990)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul castrat în prima noapte, alergând din casă în casă

Aleargă-acuma pe furiş,
Scrutând doar amintirile,
Când trist fiind pe acoperiş,
Amână întâlnirile.

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la ramură la casă

El ia din codru-o rămurea
Căci codrului nu-i pasă
Dar azi un lemn, mâine-o surcea
Îşi face omul casă.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine numărate, vreo şaizeci de case povârnite care încotro pe singura uliţă, împodobite cu un acoperiş năzdrăvan, a cărui coamă depăşeşte pereţii de chirpici, cu faţada privind spre grădină şi având drept etaj podul cu ferestruică, iar drept acaret un hambar părăduit, un staul strâmb de-a binelea, acoperit cu paie, ici şi colo un puţ străjuit de cumpăna de care atârnă găleata de lemn, două trei bălţi care "o iau din loc" pe timp de furtună, pârâiaşe cărora vaduri întortocheate le înseamnă albia, aşa arată satul Vereşti, ridicat pe cele două laturi ale uliţei, între talazurile piezişe ale trecătorii. Dar totul e proaspăt şi atrăgător; flori la porţi şi la ferestre, perdele de verdeaţă căptuşesc pereţii, ierburi ciufulite se amestecă cu aurul vechi al stufului, plopii, ulmii, fagii, brazii, arţarii, se caţără deasupra caselor "pe cât de sus se pot căţăra". Mai încolo se înşiruie treptele intermediare ale lanţului muntos şi în ultimul plan, albăstrite de depătare, vârfurile cele mai înalte ale munţilor se pierd în azurul cerului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n braţe ard
C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Şi doar un sfert în humă

Şi nu se ştie, sunt ţărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâţia ani
Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toţi aceştia

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, la spatele casei, era grajdul şi şura, sub acelaşi acoperiş vechi de paie, cârpit pe alocuri.
Era o clădire largă, cu streaşina până jos, cât se putea ajunge cu mâna. între casă şi grajd mai era un
şopron pentru car şi plug şi alte unelte de-ale gospodăriei şi o grămadă de lemne, vârfuri rămase din
iarnă.
La spatele şurii era grădina, cu mulţi pomi bătrâni şi tineri, cu delniţe întregi de legume, de
porumb, de cartofi, de sfeclă pentru vite, de lucernă şi trifoi. Se părea că strămoşul care a împlântat
mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului meu turnătorul

Noi iubeam acelaşi lucru
noi iubeam aceeaşi ţară
cine-i frunză cine mugur
înăuntru sau pe-afară

Noi iubeam aceeaşi ţară
însă eu eram vai altul
când te făceam de ocară
şi făceam prin casă blatul

Eu eram mereu vai altul
ba o frunză ba un mugur
din adânc creşte înaltul
noi iubeam acelaşi lucru

Noi iubeam aceeaşi ţară
de dincolo de hotară

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 decembrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi slujitorii şi fetele din casă îşi dădură în vileag mulţumirea lor şi asta e mare lucru, fiindcă soiul acesta de oameni e foarte greu să-l mulţumeşti. După cum vedeţi, privighetoarea era pe placul tuturora.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!