Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Hora stihiilor

Grădini cu stupi și zumzet de albine
cu pomii aplecați pân' la pământ
îmi amintesc de zilele divine
când amândoi aveam în creștet lotuși
și îngeri păzitori aveam în gând

Eram noi singuri în Grădina lumii
și tu erai păgân și filosof,
citind tainele vieții direct în boaba spumii
Și tu era păgân și geometru
citind tainele Lunii pe Pământ;
distanțele le măsurai cu gândul
căci încă nu se inventase metrul

O, minunate clipe mai trăiam!
Erai și geometru și poet
și totul era fascinant în lume
fără cuvinte, fără alfabet
Veneam spre tine fără să mă simți
plutind pe nori albaștri, singuratici
și ochii în iubire înecați
i-aveam fierbinți și fascinanți ca la fanatici;
când m-aplecam, se revărsa spre tine
freamătul mării din furtuni ascunse
și vântul adia prin părul meu
lăsând deschise căi nemaipătrunse.
Privirea ta strângea albastrul zării
și blând îl revărsa deasupra mea;
pierzându-ne-n visarea înserării
pe frunte ne trezeam cu câte-o stea
Și totuși, cunoscându-ne atunci
când ne armonizam perfect cu Luna
și gânduri și cuvinte au devenit năluci
și doar din spini purtăm pe cap cununa

Ai fi putut să-ți mai amâni venirea:
călăuzit doar te-ai lăsat de-o stea;
pe Calea Laptelui purtându-ți firea
ai nimerit chiar în grădina mea

Deodată ochii-mi sunt cețoși și grei
și nici o stea nu mai sclipește-n ei;
în dansul cu trupul lipit de pământ
în lut va să piară tot ce-i avânt

Eu eram o nimfă din adâncul pădurii
soarele-mi privea prin huceaguri doar nurii
și sărutări îmi veneau de la vânturi și stele;
îmi înveleam trupul cu frunze de frag
să fiu dulce și proaspătă pentru satirii
ce mă chemau dinspre lac. O, cât
farmec aveam fără voaluri și fără sandale!

Mă-ndrăgosteam de rotunjimile
cerului privindu-mi trupul; pielea mea
fragedă, pufoasă și moale îl înnebunise
pe Indra și-mi aruncase de sus, să-mi
prind de picioare, strălucitoare opale
Dansam nebunește în aer fierbinte
pe mâini mă-nveleam cu nori alburii
iar pe picioare cu stele;
în creștetul meu se iubeau
doi luceferi cu Luna
și nu știam ce-s aduceri aminte
și nici nu știam că sunt Una
În mine se roteau toate astrele
și sorii se-nmulțeau în limpezimea ochilor mei
Dansau după mine culorile-n aer
nici ziua, nici noaptea n-aveau vreun caier;
brățări – curcubeie din flori aveam prinse
pe mâinile albe de Gea doar unse
O muzică-n mine, rămasă aprinsă
era-nvingătoare, era și învinsă;
idei se-ascundeau prin ierburi mărunte
doar zei și zeițe știau să le-asculte
Cu Gea vorbeam prin gesturi mai clare
ca orice cuvânt din lumea cea mare;
o turmă de reni păscut-am prin sânge
când te-apropiai cu gândul de-a-nvinge
Și sanie tu m-ai vrut cu urgie
să luneci prin mine ca o stihie;
cenușă și foc aveam în potir
și nu Duhul Sfânt cu Sfântul Lui Mir;
eram vrăjitoare și fără să știu
făceam să se miște tot ce nu e viu.
II
Sub pomi pitici cu frunzele în vânt
și poamele care ating pământul
am ațipit ades, purtând în gând
legenda lumii: Nârâyana dormitând
ținând în gură Arborele Cosmic –
sau Brahma, încă-n forma lui de foetus
născut pe apă-n floarea unui lotus
Tresar când ațipesc și mi se pare
că Visnu se coboară în adânc
și scoate din abis pământul care
plutește pe-un ocean de apă dulce
și din sărata mare monștri – aduce:
pe Mummu și pe Tiamat
cu care, când cerurile încă nu erau numite
el apele și-a amestecat

Din mâlul apei care mă-nconjoară
adesea aud broaștele cântând
dar eu visez: pe maluri azvârliți, copii bastarzi;
îi văd cum mă-mpresoară
cum vin spre mine alergând
Și-atuncea știu că nu e Pomul Vieții
pomul sub care eu am ațipit
și nu e Râul fără vârstă apa
în care-atâtea suflete ar fi murit

O, dacă apă ne-ncepută-ar curge
înconjurând grădina mea
prin vine sevele pământului m-ar unge
ca tine, Gaia, aș rămâne grea
Ca tine m-aș îmbrățișa cu ploaia
și trupul gol mi l-ar ascunde-un nor;
ar fi prea strâmte curtea și odaia
și-aș vrea ca tine, renăscând să mor
Și m-aș trezi la începutul lumii:
cu Aurora chiar deasupra mea;
în dreapta, Ardvi Surâ Anâhita
bărbatul care dă laptele lumii
regenerând sămânța omenirii
prin ploaia care cade dintr-o stea.

III
Nu te speria, nu pot să te alung -
blestemul Cerului ne stă în cale -
prin mâzgă și prin cețuri tot te-ajung
de când am început să port sandale
Fără să știu, în somnul din odaie -
poate când prin vis sărutam curcubeul
și mă-nveleam cu el în loc de straie -
am devenit clepsidră și-am început să curg
De-atunci pe mine însămi nu pot să mă ajung
De când nu mai știu să ridic ochii spre cer
mă uit la tine și oasele mele
ce dulce trosnesc în îmbrățișarea
trupului tău vânjos! ( în care aș vrea să pier
și nu pier)
Și trupul nostru devine un curcubeu de pământ;
ni se împrăștie sufletu-n iarbă
răsuflarea ni se pierde printre firele
plăpânde și verzi
ca să-ncălzească rănile-ascunse ale Pământului
Nu încerca să privești, nimic n-ai vezi!

Mai bine să strivim cuvinte-n valuri -
în coaja lor se-ascund mereu doar maluri;
mai bine să citim în boaba spumii -
plutind doar vom afla tainele lumii

Plutind doar vom vedea crescând
în sus
copacul cu coroana spre Pământ
Și rădăcina-n pieptul lui Iisus.

poezie de din Hora stihiilor (2003)
Adăugat de Olga Alexandra DiaconuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
vrea să mă regăsesc de partea Ta,
fi parte din ființa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine să sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veșnic voi îmbrăca,
Și-atunci, când dorul, pe suflet apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viața-ți pare fantezie,
Purtându-ți frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viața mea prin viață-ți umblă,
Si nu mai știu, ce să-ți mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Și nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, și totuși esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându- legată, de viață si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă privești, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aștept
Să-ti spun doar tie da, și să îți fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Și-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gândul meu curat către tine

vrea să întelegi,
dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
vrea să știi doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
vrea să știi depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.

poezie de (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca și cum m-aș,, dezbrăca,, de...
De toate dorințele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viață,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ și cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopți efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt și de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine și de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinși,
Pictez cuvinte și dorințe pierdute,
Valul și țărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să pot să te respir prin mine

Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu ești urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
și nu aud, și nu simt temperatura noastră.
Dacă ți-aș spune florile mele nu au vârstă,
ele vor pleca odată cu noi,
vocea ta tăcută se vede prin pupile,
fiecare pas al tău este în mine
și nu pot înțelege viața fără tine,
crede-, nu renunța la mine!
Dacă ți-aș spune, acum,
când frunzele ne mai așteaptă
sigur vom păși în doi, în altă viață?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
orașul pare pustiit
și voci aud duse de vânt!

Și merg prin totul meu pustiu
în care tu domnești tăcută,
ești când pictată în granit
și uneori ești doar o umbră!

Din când în când brațe întind
și mă încurc în false-amoruri
și orice fac și-n orice gând
doar tu îmi ești legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar triști
și nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
și să ajung cumva la tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis II

trezesc din somn
la început de lume,
lucrurilor din jur
să știu să le pun nume

Cuvinte de lumină
să stea înscrise-n piatră,
să pot să aflu astfel
pământul ce mi-e vatră

Și soarele de sus
să-mi lumineze-n creștet
gândul ce-l am de spus,
chipul să nu-l am veșted

am credință-n mine
cum n-am avut vreodată,
să pot trece ca Moise
prin marea despicată

Ca Eva iubesc
cele ce nu cuvântă,
simt iubirea-n piept
din plin cum se avântă

Prin mâna mea să treacă
pornire de fior
când le ating pe creștet,
să-mi crească-n suflet dor

Un dor de Tine, Doamne,
când Îți cobori Duh Sfânt
pe ierburi și pe poame,
pe oameni și pământ.

poezie de din Năstrapa nevăzută (26 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra DiaconuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-și modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu știu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Și de pe care la-nviere sper,

E sigur însă -ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sunt doar un om

dac- putea m-aș vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
și răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculțe- murmura pământ.
m-aș naște iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu brațu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai știu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
-nvăț beția tandră a tăcerii,
neliniștea de tine să n-o știu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viață-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher și-nrobitor,
rugina scârțâie prin sunetele clipei
și toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip și-atât.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Florin Găman

Nemuritor...

Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător și dătător de comori
Dau din mâini ca niște mori
Tată, când ai să te cobori. Îți sunt dator

te ascult până am să mor
Nu voi să mor și să mă cobor
În focul arzător
Vreau pășesc pe al tău covor

Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu ești marele Judecător
Rănile dor...

De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător și descoperitor
Pe scena vieții ca decor
Un regizor și făuritor

Al vieții mele eu sunt un actor
Un factor decisiv și exclusiv
Este iubirea de cele se îmi dau motiv
Să devin așa cum tu mi ai zis, când pe pământ m ai trimis

Se prea poate să mai fi omis
De Tine când rele am comis
Sper și privesc spre cer
Sincer, doar un lucru cer

Eu sunt iubitor... și de multe iertător
Unor situații eu le adaug umor
Să depășesc greul îmi e ușor
Căci sunt zâmbitor, îmi sunt dator

Știu să fiu mulțumitor
Știu prea bine să fiu și luptător
Când către mine vine situații ce nu mi convine
Nu mă pot abține, și atunci mă umplu de vine

Văd și simt foarte bine
Culori și sunete sublime
înconjor de simțiri divine
De oameni cu care îmi convine

Pe dușmani îi ocolesc
Cum pot eu mai omenesc
Ei în mine lovesc
Dar nu obosesc, când la Tine gândesc

hrănesc cu cele ce îmi trebuiesc
Muncesc și ocrotesc pe cei mai slabi că mine
Nu visez la diamante din mine
Și tot ce am in mine le ofer cu omenie

Nu sunt sărac... de nu am material
Cii pe plan sentimental sunt din neam de om
Când plecăm cu noi nimic nu luăm
Trupul este muritor

Ce amar e să vezi toate la ceas târziu
Ce pustiu e trupul fără suflet
Iubesc al meu suflet
Sufletul... este... cel... NEMURITOR...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Zarul vieții

spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine

de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut

viața lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc ești cu mine

poezie de (august 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce ține incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

îmi caut negăsirea?
Ce leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!

Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!

Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.

De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu visezi, fără să știi că-s viu,
sunt palpabil – și chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.

Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști , tainic, ne-am iubit.

Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum putea să-ți spun că îmi ești drag㠖
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slut㠖
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.

Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele moar㠖
Visând la tine, simt renăscut.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!