Luând firul istorii neamului nostru românesc, de când să au aşezat în Dacia, câţi şi mai câţi bărbaţi, cu tot feliul de vărtuţi strălucitori, am cunoaşte doară acum, deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fie scris viaţa lor şi cu măestru condeiu împodobindu-le fapte şi înălţându-i după vrednicie, să îi fie trimis strănepoţilor viitori. La lipsa unòr ca aceşti autori, acum pre toate acele persoane luminate din căruntele veacuri, ceaţa uităciunii i-au acoperit. Puţine raze a mărimii lor, cu care vieţuind strălucea, au putut străbate la noi.

Ion Budai-Deleanu în Ţiganiada, Prolog (1800)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a râsu'-plânsu'!

De când se-nvârte-această lume,
N-a existat un alt popor,
Din orişice să facă glume,
Sau caterincă, sau umor:
Când e falit, la ananghie,
De are patimă, necaz,
De când e el, de-o veşnicie,
Românul nostru face haz,
Şi de prunari, şi de vădane,
De centuriste, de berbanţi,
Şi-n special, de milioane,
Despre săracii guvernanţi,
Care, de ani... şi să tot fie,
Aleşi de noi, prin vot, stăpâni,
Sunt şifonaţi de băşcălie,
De parcă nici n-ar fi români,
Şi-aud că vor să dea o lege,
Să interzică tuturor,
Poporului, care e rege,
Să facă haz pe seama lor!...
Acum, de mă gândesc, pe bune,
Cât ar fi ei de amuzanţi,
Situaţia nu chiar impune
Să râdem noi de guvernanţi,
Căci, ştim cu toţi, dosare, stresuri,
Pe câţi mascaţii i-au tot strâns,
Cum calcă-n străchini cu "succesuri",
Nu sunt de râs, ci... sunt de plâns!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las pe nimeni să mă atingă. De ce nu? Pentru că eram sătulă de bărbaţi. De bărbaţi care zăboveau în pragul uşii, care stăteau prea aproape, de mirosul lor de bere sau de whisky vechi de 15 ani. Bărbaţi care nu veneau la urgenţă cu tine, bărbaţi care plecau în Ajunul Crăciunului. Bărbaţi care trânteau uşile de securitate, care te făceau să-i iubeşti şi apoi se răzgândeau. Păduri de băieţi, ale căror tufe zdrenţuite erau pline de ochi care te urmăreau, prinzându-te de sâni, fluturându-şi banii, cu o privire dominatoare, luând ce li se părea că le aparţine.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi farisei?

Câţi farisei aşteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopţile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câţi farisei mai vor să ştie,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-acelaşi dor pentru femei?

Câţi farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câţi farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie şi iubire?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei îţi găseşti câte vrei. Şi bărbaţi găseşti câţi vrei. Soţi?! Soţi, nu! Spunea cineva că e mult mai plăcut să mângâi izmene decât să calci şi să speli izmene. E dură comparaţia, dar e bună. Colecţionarii sunt amatori de sexul unui... gest. O dată, atunci! După aia vor singurătate... şi stau să vadă dacă mai cade ceva. Ei, e şi asta o glorie... Unele au mărturisit-o şi au scris volume întregi despre bărbaţii din viaţa lor, altele... nu, dar se mândresc în sinele lor.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi oameni ştiu că e super important să pui 10% din tot ce câştigi deoparte? Câţi au aceşti 10% acum să îi arate? Sigur, majoritatea au o poveste lacrimogenă despre de ce nu au reuşit. Dar e doar o poveste despre capacitatea omului de a lăsa emoţiile să îi distrugă calitatea vieţii în loc sa aplice strategia ce duce garantat la împlinire şi fericire. Deci care e cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci începând din secunda asta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se închină bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii ei şi delatorii tradiţiei, în sufletele noastre ignorante se tânguiesc de o manieră sfâşietoare toate bogăţiile pe care le-au pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară. - Câţi moderni, satisfăcuţi de propria lor modernitate, câţi oameni novisimi, orbiţi de patima de a fi cât mai recenţi, câţi oameni care mobilizează puterea unui tigru şi viclenia unui şarpe în perspectiva de înţelegere a unei efemeride, câţi oare dintre noi - oameni recenţi ai unei lumi din ce în ce mai recente - mai posedă discernământul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama unor amputări în invizibil?

Horia-Roman Patapievici în Omul recent
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?
În care cazi de nu porţi mască,
În care alţi te ataca,
Cu zâmbet de-o inocenţă amară
Cu raze de ploaie în plină vară.
In care TU ca un bun OM,
Sădeşti din ură, flori si-un POM!

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie citite scrierile celor mai vechi, deoarece lectura lor ne dă avantajul imens de a putea folosi lucrările atâtor oameni, fie pentru a cunoaşte acele lucrări care au fost ingenios descoperite altădată, fie pentru a şti, de asemenea, ce mai rămâne de descoperit de acum încolo.

citat clasic din Descartes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să vin-o vreme fără griji,
să fie fericire şi zile pline de noroc,
să batem nuci, iar fărâmele din coji,
să facă din timp al nostru proroc.

Aş vrea să fie iar zâmbete în jur
şi-n inimi o iubire la fiecare,
s-avem o vacanţă cu un lung sejur
şi lacrimile să fie date spre disecare.

Aş vrea din nou liniştea ce-a aţipit
acolo sus în munţi, uitând de noi,
dar nu vreau ceaţa ce uneori ne-a răpit,
acele zile frumoase şi zile cu nevoi.

Aş vrea ca vorbele fiecăruia să curgă mieros,
să fie din nou vremea plină de iertări,
dintr-un izvor de viaţă limpede şi unsuros,
pentru viaţa noastră cu pace şi cântări.

poezie de Eugenia Calancea (31 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o mare admiraţie faţă de familiile care au făcut şi au crescut copii. Nu am căutat să mă realizez printr-o dragoste mare. Câţi bărbaţi pot afirma că au întâlnit dragostea vieţii lor?

citat din Sergiu Nicolaescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actualităţi istorice

Sub lumânări plăpânde şi gata să se stingă,
S-au scris istorii brave de cronicari cinstiţi,
Spunând tot adevărul lăsat să se distingă,
Dar asta-a fost odată, cum azi n-o să-ntâlniţi!

Căci astăzi autorii ce fabrică istorii
Adună numai fapte slujind partidul lor
Şi-amestecă-adevărul cu date peremptorii
Sub raze verzi sau roşii, nicicum de tricolor...

La fel cu-aceşti istorici ni-s azi politicienii...
De unde-apar grămadă, că-s mulţi în aceşti ani?
Patriotarzi cu-ambiţii ce vor s-apară genii -
Dar noi la toţi le spunem: "Nu faceţi nici doi bani!"

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că zorii vor s-apună,
să lase ca sărutul pătimaş
al razelor venind din clar de lună
să fie, al dorinţei lor, făptaş,
readucând o stâncă bine-ascunsă
în râul ce purta lumina lor,
din starea ei, sub vrajă nepătrunsă,
în zeul din trecut, nemuritor.

Au reuşit! Cu zeul între ele,
erau acum zeiţe, şi-nspre zori
au aruncat privirile acele
din ochii lor atât de-atrăgători,
încât aceştia, sub o vrajă, parcă,
s-au hotărât să lumineze iar
o lume care, încă, mai încearcă
să-mi descifreze visul. E-n zadar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească
daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară,
şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda
când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda.

Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
şi noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieţii.

Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deşi stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei,
şi inimă bătând avem, şi memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină
şi se imită pe ei însuşi întruna,
ca şi cum ar fi vii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Câtuşi de puţin, Horaţio, ştii că desfid dumnezeirea şi planul său. Cu toate astea, nici vrabia nu piere peste voia providenţei: de-i scris să se întâmple acum, nu se va întâmpla mai târziu, iar dacă nu se va întâmpla mai târziu, se întâmplă acum; de nu-i acum, va fi cândva, curând. Important e să fii pregătit. De vreme ce nu mai dispunem de ce lăsăm în urmă, ce mai contează când plecăm? Aşa să fie.

replici din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria are nevoie doar de profesionişti oneşti care să-şi expună opiniile lor despre trecut. Şi e chiar de preferat ca profesioniştii să nu fie mereu de acord între ei, pentru că în această disciplină polemica este constructivă... Un istoric e dator, înainte de toate, să fie pe cât mai puţin posibil partizan – sau "avocat". Ştiu că există şi români care doresc să fie minţiţi frumos şi să audă numai ce le place. E treaba lor – iar un profesor va vrea mereu să le rărească rândurile. Un profesor, dacă-şi respectă disciplina sa (oricare ar fi ea), nu-şi schimbă discursul de la o zi la alta, în funcţie de ce vor să audă cei din faţa lui. Sau, dacă o face, înseamnă că între profesionalism şi partizanat alege când una, când alta.

citat din Adrian Cioroianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul închide uşa

Câţi stejari vor mai
ştii... ce-i veacul
Câţi copii vor mai
încălţa opinca
Câţi români în lanuri
de neghină-si vor nega
limba...
Câţi hoţi ne vor mai
prada ţara
Şi când se va termina
desaga...
Ce-o să facem...
Tragem uşa
Şi ne pierdem naţia...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!