Grijă părintească

E purtat copilu-n braţe
Până când se face mare;
După ce-o să-şi lase laţe,
O să-l ducă în spinare.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tricolorilor (după meciul cu Franţa)

Vrând galicul să-l jumulească,
Greşiră pasă după pasă
Şi pasărea cea franţuzească
Le lasă lor trei ouă-n plasă.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca doi copii ai mării

Eşti un pescăruş de mare
ce-şi ia zborul de pe mal,
până-n depărtata zare,
înfruntând val după val.

Sau eşti sirenă de mare
ce-înoată până la mal,
ca să-şi găsească iubitul,
să-l ducă, cu ea pe val.

Şi ca doi copii ai mării,
legănându-se pe val,
se vor pierde-n largul zării,
depărtându-se de mal.

Fericiţi vor fi în mare
ca-într-un palat de cleştar,
în lumina de la soare
vor fi ca un chihlimbar.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se rostogoli

pe partea lui de pat
şi-şi afundă capul în pernă
dar numai seara
înainte de culcare
arcurile ruginite scoteau gemete
o întunecime ca a mării
îl strânge în braţe
apoi ceaţa se lasă peste tot
se trezi brusc
pe patul suferinţei
îşi dorea să vină valul
cel negru să-l ia şi să-l ducă
marea cea mare în adâncuri
să-l îngenuncheze pentru rugăciune
se trezi de data asta transpirat
gemea în căutarea unei dureri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuscrul despre cuscră

O ispită-mbietoare,
Cu mult farmec ce-o consacră,
Ne-ntrecută în candoare,
Dar cu iz de poamă acră.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bivolul şi coţofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare...

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.

- Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni...
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?...

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,
Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!
Tu trebuie să-i uiţi căldura,
Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –
Şi-n gândurile mele,-n mine s-o face lampa mică.
Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot
Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un profesor pişicher către adolescente (după Păstorel)

Grădina dac-ar fi în sală
Şi fete-n orişice lăstar,
Îndată m-aş lăsa de şcoală
Şi, zău, m-aş face grădinar.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici inoportun

Bezna-i neagră, fata-i blondă,
Băiatul, cam păcălici
În loc să o ia în braţe
Îi arată un licurici.

Şi în loc să o surprindă
Sărutând-o în noaptea calmă
Licuriciul vrea să-l prindă
În căuşul de la palmă.

Ea priveşte gânditoare
Licuriciul lucitor
Aşteptând o îmbrăţişare
Sau o şoaptă de amor.

Chiar încearcă să-l provoace,
Însă el e prea timid
Orice-ar zice, orice-ar face
Se loveşte ca de-un zid.

Şi sătulă de-aşteptare,
Să se ducă acasă ar vrea,
Şi priveşte Carul Mare
Fiindcă boul e cu ea.

poezie de Octavian Cocoş (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii împăratului tăcură şi se supuseră; iară feciorul cel mare al împăratului se găti de drum. Merse ce merse şi daca trecu de hotarele tatălui său, stete să conăcească într-o dumbravă frumoasă. După ce făcu focul, sta acolo până să se gătească mâncarea, când văzu deodată înaintea lui un vulpoi care îl rugă să-şi lege ogarul, să-i dea şi lui un codru de pâine, un pahar de vin şi să-l lase să se încălzească şi el la ăl foc. Fiul împăratului, în loc să asculte rugăciunea, dete drumul ogarului, care se luă după dânsul. Atunci vulpoiul făcu un semn asupra lui şi îl schimbă în stană de piatră. Văzând împăratul că fiul său cel mare nu se mai întoarce ascultă rugăciunea fiului celui mijlociu, şi îi dete voie să meargă şi dânsul. Acesta, după ce se găti şi îşi luă merinde de drum, porni şi dânsul. La locul unde se împietrise frate-său, păţi ca dânsul; fiindcă nu voi să dea ascultare rugăciunilor ce-i adusese vulpoiul, ci voia să-l prinză ca să-i ia pielea. Împăratul se puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotbal

Fotbalul

E-un joc în care mingea e motorul
Şi tineri şi adulţi îi poartă dorul,
Aleargă după ea întreg ogorul
Şi, când o prind, îi dau toţi cu piciorul.

definiţie epigramatică de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

Doarme-aicea, dragi confraţi,
Sile, că-i veni sorocul,
Nu cumva să-l tulburaţi
Că vă pune să-i luaţi locul.

epitaf epigramatic de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare
Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?

distih de Anton Pann din Povestea vorbii
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet

Lanţuri am purtat la nesfârşit
le-am târât, şi la nevoie, îngrijit.
Papirus laic, nu te-ai schimbat
la fel de maculat şi neîmplinit.

Cerneala caldă cade pe spinare,
secundele se sting sub lumânare,
şi sub astă lună mare,
dansează o pană, oarecare!?

Migrat-am cu toţii departe...
E-un dor ce nu pot să-l cuprind.
poete tu, pe care culmi înalte,
stai, şi ne priveşti zâmbind?

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, şi ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-şi aducă părinţii, şi să trăiască cu toţii la un loc ca în sânul mă-sii. Făt-Frumos asta şi voia. Şi totuşi nu se îndura să-şi lase soţia singură. Ştia el, biet, ce va să zică singurătatea. Dară înteţindu-l şi încingându-l dorul de părinţi, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soţia lui, îi dete un inel, ce zicea că îl are de la moşi, de la strămoşi, şi îi spuse că are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul şi doreşte, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete şi pe vizitiul curţii, om vechi, credincios şi iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Aşa căpuit şi pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinţii lui, după ce-şi luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri şi de la ostaşi. Drumul îi era să treacă pe la împărăţia lui Sefer împărat, pe la ţara zânelor şi Dumnezeu mai ştie pe unde.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii acestui împărat, pasămite că-i simţiră gândul căci veniră înaintea lui şi-l rugară să-i lase a pândi şi ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoţ. Le dete, deci, voie, şi ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păţi ruşinea ce păţise şi ceilalţi pândari din naintea lui. A doua zi pândi şi cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la miezul nopţii o duc cum o duc, dară că după aceea nu se pot ţine pe picioare de piroteala ce-i apucă şi cad într-un somn adânc, şi nu mai ştiu nimic. Fiul cel mai mic asculta şi tăcea. Apoi, după ce sfârşi de spus fraţii cei mai mari ce li se întâmplase, se ceru şi el de la tată-său ca să-l lase să pândească şi el. Cât de trist era tată-său pentru că nu se găsea nici un voinic care să-i prinză pe hoţii merelor râse când îl auzi. Iară după multe rugăciuni se înduplecă. Atunci fiul cel mai mic se pregăti de pândă.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie, cuvântul trebuie să-şi ducă singur crucea.

aforism de Vasile Ghica din Surâsul lui Icar (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Va mai avea puţin de aşteptat pianul
până ce degete prelungi au să-l alinte,
până ce noaptea o să-şi lase voalul
să fie zdrenţuit de lumânări aprinse.
Va aştepta s-adie iarăşi vântul
perdele diafane să-nfioare
şi-n miez de noapte va-ngheţa cuvântul
lăsând doar muzica să se strecoare.
Când mâinile vor luneca pe clape
şi sunetele se vor înălţa curate
Regina nopţii cu parfumu-i tainic
va înflori în calea celei aşteptate.
Vei tresări-auzindu-i pasul
şi foşnetul mătăsii te va-nfioră
va suspina pierdut pianul
când pentru trupul ei îl vei abandona.

poezie de Viorel Mitea (17 decembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutăţi părinteşti

În braţe l-au plimbat de mic,
Dar astăzi, când ajunse mare
Şi-n viaţă n-a făcut nimic,
Îl ţin bătrânii în spinare.

epigramă de Viorel Frîncu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a rămas fără obşteasca bere,
Lăsând până şi crama mult stimată,
Avea motiv întemeiat, măi vere,
Să-şi lase şi nevasta... la amantă.

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!