Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet șemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschiși, sunt în delir...
Mai pun pe foc, mențin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!

poezie de (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roșu asfințit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârșit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreme rea

Stau în casă la căldurică,
Și privesc afară, mi-e frică.
Lemnele trosnesc în sobă
Fără foc să stau, nici vorbă..

Îmi e dor de primăvară
Să mai ies puțin pe afară,
Să-mi mișc oasele bătrâne,
Să simt căldura cum vine...

De-aș fi un răsărit de soare,
Un vânt cald, aș transforma
Și-aș goni cu-nverșunare
Vremea rea, din calea mea..

poezie de (12 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ma...

Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
n-am nici bucurii strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...

n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...

poezie de
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 14 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Întâlnire închipuită

Câte regret și nu-mi răspund,
Pe câte și pe câți...
Și-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muți!

Și dintre toți și dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduți ani și de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu știi prin câte am trecut
Și m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aștept calci din nou, s-apeși
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă -ți simt dor, -l verși,
De-ți este... Eu te-aștept!

primești în gând ascuns,
Să nu ard de soare.
De mână să pășim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câți, sau de la câte,
Am simțul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziș
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniș...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Indecizie în alb sau negru

Mi-am lăsat pleoapele cadă
peste lumea de gânduri
împrăștiate ca pe-o tablă de șah,
mișcându-se care încotro
și schimbând
alb cu negru,
negru cu alb,
turnuri cu pioni apărând o damă
albă sau neagră,
care nu ataca un rege
alb sau negru,
de teamă că jocul
s-ar putea sfârși
în pat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopțile cu ploi,
Mi-e dor de nopțile de vară,
Mi-e dor de tine și de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de pașii ce-i făceam
Prin parc, ținîndu-ne de mână.
Și cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc și patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereții noastre,
Când prea departe ne era sfârșitul.
Te luam în brațe, te purtam spre astre
Eram noi doi și-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia și ca vîntul
S-au dus frumoșii ani ai tinereții.
Nu vom putea împărați pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrșitul vieții...!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul cățeluș
De-o palmă și păros, de pluș,
Dar știind -i ceară apă, pită.

Și tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic și alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ținând o alună
Și-o veveriță dă s-o prindă,
Iar el zâmbește; "Știi, cu ghindă,
La noi, Dănuț, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până și eu, pierdut plimb,
Îmi rămânând, tot mai puțin...

... Da-s tot în ieri... și nu-mi revin!

poezie de (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Emo

M-automutilez, cu sufletul fachir,
Până ce nu mai simt nici aer, respir,
Să fiu crezut curat și gând și trupul cast,
Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie și vorbe, le înghit foc,
Stau strajă ziua toată, cu ochi țintiți pe-un loc,
Mă călcând în picioare, oricine vrea spectacol;
Că rănile nu dor și așa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap în jos, minți gol
Și am piron săgeți, de amor fără de rol,
Să joc măcar un act din drama scrisă rău,
Că m-ai uitat zvârlit, o vechitură, nou.
Mi-am ars și mâini, picioare, nu mai am aripe
Cu nerv, uitând că doare, de-ar vrea înfiripe
Un elf dintr-o speranță, cenușă fin purtată
Și aștept cuțit pice în inima-mi pe o roată,
Să-mi merit eu greșeala, de arunci... la ochi legată!

poezie de (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine

Mă duc la gară în orice zi
te aștept, pân-ai să vii,
Dar trece tren, coboară lume,
Își strigă toți amor pe nume
Și pleacă, tandru se lipind,
Din ochii lucii se sorbind,
Doar eu rămân, înec suspine...
Ce dor, ce dor îmi e de tine.

Trec de cu zori unde-ai lucrat,
M-ascund de toți, îngrijorat
Să nu fiu luat în râs că-s trist,
Neștiind joc, nu-s vreun artist.
Am pleoapele și gât uscate,
Nici inima nu simt de bate
Și tremur, cât serviciul ține...
Te aștept, mă prăpădesc de tine.

Privesc din colț de ochi, la bloc,
Când trec, sperând să am noroc
te văd dacă ieși pe scară,
Să-mi mai zâmbești o dată, iară,
Ori poate în geamul de balcon
te văd umbră, în pas molcom,
Dar feresc de ai tăi, de oricine...
Somn tu mi-ești vis, mi-e dor de tine.

Alerg pe aleile pășite
Ce tot treceai și-s părăsite,
Nu-ți mai aud pasul știut,
Asud uscat, sunt orb, sunt mut,
Doar minte am frazele șoptite
De buze în roșu împletite
Și m-anin tot cu ce sunt mine...
Mi-e un dor nebun, mi-e dor de tine!

poezie de (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neștire
Totuși, gura mi-i uscată,
Te aștept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Țin în mână strâns ulcioru,'
Și visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculți și goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ți dezmierde trupul, fată,
Trupu-ți alb, și mlădios
-mbete de frumos,
-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrățișări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineața rece
Simt broboanele de mană,
Și mi-e frig... și-mi pun o haină.

poezie de (1 august 2014)
Adăugat de Mihai ValentinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alții rece,
Cum buzele-ți erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca și cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ștrengăresc;
Să știi că încă te iubesc
Așa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să știi sau dintr-o întâmplare,
Să-ți simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Și-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ți mai plac de m-ai vedea
Și nu-ți dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ți-am pierdut card de telefon
Ca și cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil și mor îmi vine
C-o șansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Și știu că-n alt oraș pășesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici pașii nu-s așa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Și parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să știu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet și minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Așa cum alții, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o șansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neștiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Și-o zi suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urme prin sat

Iarna pe la noi când vine,
Ninge grabnic, îndesat
Peste văile abrupte,
Peste casele din sat,

Peste mintea omenească,
Pe hârtiile ce scrim—
Cerne iarna versuri albe
Și de alb ne mâzgălim.

Scrie peste arătură
Cu cerneală albă-n toc,
Însă noi cu firea slabă
Stăm în casă lângă foc,

Apoi urme pe zăpadă
Facem când pe străzi umblăm
Și ne vede lumea-ntreagă
Cine și a cui suntem.

Ne-am deprins cu praful verii,
Iar pe alb abea pășim
Facem pârtii până-n poartă
Și de alb ne mâzgălim...

poezie de (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai GhidoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cenușa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a ști.

Și iarăși văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Și-așteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Și așteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenușă, în trecut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt și m-arunc să alunec,
Mângâi iarăși cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea joc la podeț până totu-i întunec
Și colind dimineți până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă și-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ștrand zi de zi ca -not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, vreau cavaler
Și fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschiși pe o iarbă de mal și privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Și-i intru pe geam ca -i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată curețe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce știu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraș, fluturaș, mai târziu un vulpoi
În scene la școala primară sau când încă făceam grădiniță;
văd le cântând celorlalți "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec și-i cad... pe pojghiță.

Mi-am plantat singur pom, stau și-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din față să văd de unde-i șuier
Ce-aud zi de zi din oraș când e trei și părinții se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la țurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Și-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Și câțiva pomi de copertină
De lângă iazul înghețat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Și ochi nelunecoși cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârșită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spășită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede că are un semn de-o pană
Ce-i din codița ei, mai albă
Și pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheață dalbă.

Se gudură zburlindu-și puf
Și-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din pași trecuți în zori de zi,
În noaptea clară șerpuită
Sclipește-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Și la doi pași o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu piciorușe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschiși mici, de piper
Și-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemișcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o țambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbușind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Gabriela Gențiana Groza

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele scap.

Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă- mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, tem,
Sunt tare mâhnit și te chem
Ca iar lângă tine stau
Și toată iubirea -ți dau!

poezie de (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat mor, lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că iubește.

Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea mai trăiesc
-ntâlnesc cu tine, și mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?

Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care dă plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul nu sece.

Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, fie sărutată.

Și te sărut cu dor, căci sărut pe mine:
Ființă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși mă dor.

Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.

Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culori

Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puțin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frișcă
Și roșu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, -l colorăm, artiști, ca într-o morișcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goașe de iubiri spuse în șoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a șasea amestecate... șapte!

poezie de (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook