Monologare familială
De câte ori ți-am spus pe șleau
Că dragostea nu-i pe furate,
Dar când adormi, atunci te vreau,
Să-mi scarpini pielea de pe spate!
epigramă de Alexandru Băețan din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre somn, epigrame despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De câte ori...
Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Și-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...
M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reușite, nedescris
De câte ori, de câte ori...
M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la țeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...
Mă simt rănitul d-exterminatori
Și-mi vreau răscumpărări de libertăți și bunuri
Furate de la viața-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...
Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..
De câte ori mă știu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
* * *
Ai crezut
că dragostea noastră
e o fantezie,
așa ai perceput-o,
însă va veni o vreme,
când vei înțelege
și ce ți-am spus,
dar și ce nu ți-am spus,
atunci
să-ți amintești de mine,
atunci să mă cauți...
Până va veni acea vreme,
voi rămâne la hotarul
dintre cele două lumi...
Trag pământul peste mine
și-ascult liniștea...
......................................
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre graniță sau poezii despre Pământ
Ce preferi?
Ce preferi? Sa ma iubesti sau sa m-adori?
M-antreaba una dintre flori...
Am un raspuns...dar nu-i usor
Sa mai iubesc sau sa ador
I-am spus: eu vreau doar sa te am
Si o sa simti,pe loc, atunci
Dragostea ce iti purtam...
Si iti promit ca n-ai sa plangi...
poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alexandru Cristian despre iubire, poezii despre promisiuni sau poezii despre flori
Mă întrerupe
De câte ori vreau să dorm,
Mă întrerupe un căscat.
De câte ori vreau să mă trezesc,
Mă întrerupe un vis.
De câte ori vreau să vorbim,
Mă întrerupe tăcerea ta.
De câte ori vreau să vorbesc cu Dumnezeu
Mă întrerupe viața.
poezie de David Daniel Adam (18 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, citate de David Daniel Adam despre visare, citate de David Daniel Adam despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre somn, citate de David Daniel Adam despre somn sau poezii despre Dumnezeu
La croitorie
Când i-am spus cu câți bani vreau
Să-mi fac un costum de piață,
Maistrul mi-a zis-o pe șleau:
"Banii ți-ajung doar de ață!"
epigramă de Ionel Jecu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre bani
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre superlative, poezii despre prostie sau poezii despre plâns
De câte ori...
De câte ori nu ți-am dat flori
și versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!
De câte ori nu ți-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!
De câte ori am adormit
la plopul ce ne-așteaptă?
Tu ai uitat și n-ai venit
să mă mângâi c-o șoaptă!
De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
și inima pustie!
De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am așteptat, dar n-ai venit
și-ți culesesem mure!
Dar pentru ce "de câte ori"
când ție nici nu-ți pasă?
Mă străduiesc să-ți dau comori,
să-ntemeiem o casă!
Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deține,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparține!
O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieții,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseții.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre seară, poezii despre păduri, poezii despre poezie, poezii despre plăcere sau poezii despre muzică
De câte ori
De câte ori să îți mai spun
Că te iubesc ca un nebun
De câte ori să mai cerșesc
Iubirea ta ca dar ceresc
De câte ori să mai adorm
Ca să visez de tine-n somn
Și umbra ta s-o strâng la piept
De-atâtea ori am să te iert
Atâta timp cât voi trăi
Te voi iubi fără să știi
Chiar și atunci când am să fiu
În lanuri verzi sau în pustiu
De multe ori n-ai să mă crezi
Sau poate n-ai să mă mai vezi
Eu te privesc în zi și noapte
Mă rog de bine să ai parte
De atâtea ori când o privesc
Mă văd cu ea într-un duet
Și nu mai vreau să irosesc
Doar simple versuri de poet
De câte ori ai s-o mai vezi
Tu trecătorule celest
Să-i spui că am jurat pe veci
Numai pe ea să o iubesc
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre noapte sau poezii despre nebunie
De câte ori...
De șapte ori câte șapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De șapte ori câte șapte
Mi s-a răspuns doar în șoapte,
De șapte ori câte șapte
Sunt mai aproape de fapte,
De șapte ori câte șapte
Însoțesc calea de lapte,
De șapte ori câte șapte
Voi împleti mințile coapte
Cu iubirile apte...
poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vasile Zamolxeanu despre religie, citate de Vasile Zamolxeanu despre noapte, poezii despre lactate, citate de Vasile Zamolxeanu despre lactate sau citate de Vasile Zamolxeanu despre iubire
Ți-am spus că te iubesc...
ți-am spus că te iubesc,
știu, ți-am spus și sigur știi,
atât de mult mă răscolești și amăgești
și eu, nebunul, mai mult te doresc.
ți-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înțeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.
ți-am spus, sunt sigur că ți-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare și te cheamă,
să vii furiș, să ne iubim într-un apus.
ți-am spus și taci, zâmbești tacit
și pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre minciună
Nu ți-am spus niciodată
Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Și-a schimbat frunzele
Și acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.
Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în brațele tale.
Nu ți-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Și în toata lumea mea mică,
Era prezența lui.
Nu ți-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoțit
Și în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.
Nu ți-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Și scriu în zori
Când îmi lipsești,
Căci scriu lumină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre sunet, poezii despre schimbare sau poezii despre ninsoare
Debra Barone: Ți-am spus de o mie de ori ca atunci când golești uscătorul de haine, să cureți și sita; uită-te câte scame sunt aici, îți plac scamele? Ce ai zice dacă ți-aș lua așa ceva de ziua ta?! La mulți ani, Ray, uite-ți scamele!
replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre timp sau citate despre curățenie
Dă-mi dragostea
Cum pot să Te laud cu inimă bună
Când lacrima-n spate mi-ai pus-o să stea,
Cum vrei să nu fie în mine furtună
Când vânt și-ntuneric e-n dragostea mea.
De vrei bucurie, la ce suferința,
Cum vrei cu durere nainte-Ți să vin?
De vrei să mă saturi, să-mi saturi ființa
De ce-mi pui în apă oțet și pelin?
Nu-s Iacov, știi bine, să-Ți stau înainte
Să lupt împotriva-Ți din noapte în zori,
De vrei să Te laud, Tu adu-ți aminte
Că nu de durere mi-e frica și ori
De câte ori, Doamne, vei vrea să Te caut
Dă-mi dragostea toată că dragoste-s eu
Și-aștept cum Ilie în susur de flaut
Să simt că ești Blândul și Bun Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre suferință, poezii despre oțet, poezii despre laudă, poezii despre inimă sau poezii despre frică
Când
Ți-am mai spus!
Când priveai pe fereastră
Cu spatele-n inima mea
Și-ți "acordai" în privire
Începuturi,
Absent...
Ți-am mai spus!
Când colorai iubire pe foaie
Cu pasta de la pixul nou
Și-ți jucai în zâmbet
Începuturi,
Departe...
Ți-am mai spus!
Când cântai o strofă caldă
Cu un ritm singular,
Și-ți zideai din versuri
Începuturi,
Solitar...
Ți-am mai spus!
Când storceai un parfum vesel
Din fularul șters
Și-ți înghesuiai în falduri
Începuturi,
Distrat....
Ți-am mai spus!
Când îmi reproșai o lume
În privire
Și-mi căutai în cuvinte
Începuturi,
Uitând...
poezie de Gabriela Chișcari (4 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre ritm sau poezii despre cuvinte
Toamna
După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.
După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Și-mi scrîșnește, din vânt, un alint: "hai sictir!"
Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.
poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre râs, poezii despre ploaie, poezii despre mâncare, poezii despre jocuri sau poezii despre frunze
Prietenului de pe Facebook
Nu ți-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoștință,
Nici mulțumesc nu ți-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.
Nu ți-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzește
Lumina gândului tău.
Nu ți-am spus,
Nu ți-am spus...
Doar mă bucuram că ești,
Mă bucuram că sunt,
Mă bucuram că suntem...
Și plâng acum
Și sunt trist
Ca acest sfârșit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...
poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre sfârșit, poezii despre prietenie, poezii despre negru, poezii despre mulțumire sau poezii despre gânduri
Pădurile Înțelepciunii
Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus
Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:
Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.
Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.
Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.
poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură, poezii despre pagubă, poezii despre lecții, poezii despre eșec sau lecții de engleză
Să vreau...
Să vreau să-ți fiu ce nu ți-am fost
Din prea puținul vieții rost,
Să-ți dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.
Să vreau să-ți fiu un tainic dor
Atât cât sunt și-atât cât mor,
Să vreau să-ți dau crezare iar
Din ce mai sunt și ce nu par.
Să vreau să-ți spun ce nu ți-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ți dau din ce nu am
Măcar puțin din ce puteam.
Să vreau să-ți cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit și n-am trăit,
Să vreau să-ți fiu și nu aș vrea
Din tot ce-a fost și ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre dor
Două vorbe
Ți-am spus, de dimineață, "Te iubesc!"?
Nu-mi amintesc, dar nu-i nimic, tu știi,
Așa cum știi că pomii înfloresc
Sub mângâieri de raze aurii.
Dar n-am uitat să-ți spun, ți-am spus și ieri
Și îți voi spune încă multă vreme,
Privindu-te sau, poate, prin tăceri
În care ochii mei vor fi poeme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre copaci
Unui medic
Doctore, ți-o spun pe șleau:
Să fiu fraier, nu mai vreau.
Ți-am dat Kent (cum ai cerut)
Și tușesc... ca la-nceput.
epigramă de Nicolae Popescu-Urzică din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre medicină sau epigrame despre medici