Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa "Tăcerii"

Un lucru e de reţinut:
Atunci, la masă, c-un temei,
Brâncuşi, lucid, nu a făcut
Şi scaune pentru femei.

epigramă de Valerian Lică din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua naţională Constantin Brâncuşi - La Masa Tăcerii

La masa fără halbe-a lui Brâncuşi,
Mahmuri, se aşezară nişte ruşi;
Aveau cu ei din stepa răsăritului
O sete... cât Coloana Infinitului!

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

După ce a cioplit,
În văzduh,
Coloana
Pe care
Sufletele
Eroilor
Puteau urca
La cer,
Artistul
A dăltuit
Masa,
Unde ei
Puteau să ia
Cina
Dinaintea crucii,
Cu cei doisprezece
Apostoli.
Şi,
Pentru a nu le tulbura
Nimeni
Tăcerea,
Sculptorul
A dăltuit
O poartă,
Deschisă
Spre ei,
Doar celor
Care au învăţat
Sărutul
Infinitului.

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

După ce a cioplit,
În văzduh,
Coloana
Pe care
Sufletele
Eroilor
Puteau urca
La cer,
Artistul
A dăltuit
Masa,
Unde ei
Puteau să ia
Cina
Dinaintea crucii,
Cu cei doisprezece
Apostoli.
Şi,
Pentru a nu le tulbura
Nimeni
Tăcerea,
Sculptorul
A dăltuit
O poartă,
Deschisă
Spre ei,
Doar celor
Care au învăţat
Sărutul
Infinitului.

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O masă şi patru scaune

mama, tata şi doi pici dar tu ce cauţi aici?

imaginea normalităţii se rezumă la bucătărie, acolo unde eşti doar tu
fără ifose, ascunzişuri sau imfatuări.
şi de cele mai multe ori
aici ai să găseşti o masă şi patru scaune
indiferent de sufletele ce se perindă şi de amăgirile restante
masa tăcerii e singura masă
la care are loc întruparea credinţei
dar ea e unică
la masa noastră e un scaun gol de când am plecat puţin
dar ceilalţi se prefac că nu observă
şi de fiecare dată tacâmurile cad în transă
mama, scaun, cei doi pici
oare ce caut pe-aici?

sufletul omului e ca mâncarea aburindă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Brâncuşi la masa tăcerii

Stăm la masa tîcerii
ca la o meditaţie de seară.
atât de tineri
atât de bîtrîni

ascultăm cum bate inima pietrei.
Oare să povestesc despre bicisnicele vânători
de cuvinte?
Să povestesc de ce cărţile mele sunt spectacole
cu un singur personaj?
Tac.
De ce să spun vorbe-aurite
poate mincinoase ca jurămintele de dragoste

Stăm la masa tăcerii
atât de tineri atât de bătrâni
trec anotimpuri după anotimpuri.
Poate adevărul se iveşte tăcând

poezie de Daniel Corbu din Cartea de poeme a lui Daniel Corbu. Scrisori către cei singuri, Iaşi, Junimea, 2019, p.75 (2019)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

în timpul regimului trecut, se vorbea de "Coloana Infinitului". În realitate, această capodoperă s-a numit "Coloana pomenirii fără sfârşit". Monumentul de la Târgu Jiu avea pentru Brâncuşi o conotaţie declarat comemorativă: era dedicat soldaţilor gorjeni care s-au jertfit în Războiul de Întregire a Ţării. Brâncuşi a refuzat orice onorariu pentru această lumânare infinită, ca şi pentru celelalte monumente ridicate la Târgu Jiu: Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Calinic Argatu în Pace şi bucurie cu Brâncuşi (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Sculptorul acesta e Brâncuşi
cu dalta lui de fier
a sculptat
o masă albă
mai multe scaune
pentru eroii ce vor veni
să cutremure veacul
să ţină sfat
în miez de ziuă
despre înălţime
despre dragoste.

Rădăcinile lui Brâncuşi vuiesc
În Coloana Infinitului
fără egal
corăbiile toate
au plecat spre larg
iar noi visători
îi aşteptăm
întoarcerea
la mal.

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (mai 1971)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi de ţăran

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nesfârşite încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochi de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie uitată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârşit,
să-şi sprijine cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Masa tăcerii-
spiritul lui Brâncuşi
ascultă Jiul.

haiku de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când voi îmbătrâni

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nenumărate încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni, lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochii de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie născută-n el
şi uitată pe uliţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşiană

Trec pe sub Poarta Sărutului,
mă aşez la Masa Tăcerii,
admir Coloana Infinitului
şi recunosc Creatorul.

poezie de Dumitru Delcă (19 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa Tăcerii

Brâncuşiană

Apostolii lumii şi-au luat rând pe rând
Cuminecătura şi-au dispărut –
În urmă rămase doar masa tăcerii
Întorcând din somn neştiut
Douăsprezece scaune
Ca douăsprezece pocale
Pline de slavă şi lut.

Lumea a trecut iară şi iară
Vorbele au zburat în şir de cocoare
Liniştea a lăsat grea casa de piatră
Sub catapeteasma de stele fuioare
Torcând cernită piatra tăcerii
Din tot ce-a rămas nespus, neînceput
În albe, adormite pahare.

Şi cei ce au trecut şi cei urmează să vină
Se aşază-mpreună în chip nevăzut
La masă să schimbe vreo două tăceri
Şi să ciocnească neabătut
Pentru cei ce au fost, pentru cei ce vor fi
Şi pentru cei ce pe cale mai sunt
Prin grele clepsidre timpul iar s-a cernut-

Tăcerea ne prinse pe toţi în ciubere goale.

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

nicio stare
nu mă scoate din minţi şi nici tu
doar tergiversările inutile
fiecare vorbă care-mi zgârie pereţii
e doar o încercare

lumea e o cădere din limbaj
o scurgere a gândurilor în cuvinte
o dăruire cu har
care se aşează la masa de scris

în inimă stă ascunsă o podoabă
bătută în iubire
pentru asta cei care o vor
trebuie să poarte în suflet
pe Domnul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa tăcerii

Linişte profundă şi sonoră
îmbrăcând, inundând
forme perfecte.
Tăcere protejând forme,
forme adâncind tăcerea,
un echilibru precar
şi vibrant.
Timpul fiind doar insinuat,
sugestie trecătoare
asemeni naturii lui.
Frumuseţe, gen
valori fără sens
dizolvate în dinamismul static
al formelor, revărsate
peste marginea imaginaţiei,
dincolo de sacru.
Perfecţiunea formelor
nu poate fi decât simplă
şi profund cuvântătoare,
până la lacrimi,
dureros revelatoare în sine.
Un loc al pâinii,
dumnezeiască şi îndestulătoare.

poezie de Marius Gîrniţă
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Masa Tăcerii

M-a-îndemnat inima
Să deschid
Poarta Sărutului in timp ce
În vârful Coloanei Fără Sfârşit
Cânta un tril de
Pasăre Măiastră!
În jurul meu se lăsă o linişte adâncă
Asemeni Cuminţeniei Pământului.

Pe unul din scăunele,
Cu privirea-i de copil,
Cu fruntea-i plină de sudoare,
S-a aşezat să-şi tragă un pic
Răsuflarea.
O domnişoară, Pogany,
I-a şters fruntea şi i-a mângâiat-o!
Să ne trăieşti, Brâncuşi!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!