Codana

Opreşte-ţi umbletul, codană,
Nu mă lăsa în suferinţi,
Că tu îmi faci în suflet rană,
Cu veşnic buzele-ţi fierbinţi.

Ci stai în loc şi te gândeşte
Ce tremur laşi în urma ta,
Când umbra-ţi fragedă stârneşte
Potop de patimă şi stea.

Opreşte-ţi mâna să atingă
Culori şi lacrimă şi viers
Şi vei vedea c-o să se stingă
Orice senin din Univers.

Opreşte ochiul tău să vadă
Câmpii în verde auriu
Şi vei simţi cum o să cadă,
În ropot, cerul brumăriu.

Hai, stai măcar o fărâmiţâ
Din timpul sacru pe pământ
Că s-ar putea ca în căinţă
Să fie spulberat în vânt.

Ţi-oi împleti din miez de soare
Curgând din creştet unduios,
Cosiţele din raze care
Să-ţi prindă trupul mlădios.

Ţi-e fecioria ne-ntinată,
Cum altfel, sincer, m-ai privi?
Codană, fată minunată,
Iubire veşnic vei primi.

Că te-ai născut din măr de aur
Şi te-a spălat în răsărit
Un meşter renumit, un faur,
Cu dragoste, din fruct oprit.

Opreşte-ţi, dar, o clipă visul
Şi mă iubeşte în tumult,
Şi voi cunoaşte paradisul
Şi şoapte tinere s-ascult.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!