Aşteptare

Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe faţa gerului teama
şi o fluiera crivăţul alungat din munţi
la ferestrele tale înflorite de gheaţă.

Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescăruşilor albi
când pe umerii valurilor peştii se agaţă de aer
şi le râd în nas.

Sub ape curentul loveşte-n ţărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-şi prind ghearele.

Schelete de peşti mă zgârâie pe auz
şi nopţile cad tăiate în bătaia pleoapelor
cu cercei inelaţi pe trupul lacrimilor,
când un izvor mi-a mărturisit
cum pietrele au migrene şi crapă de durere
nu mai pot suporta consistenţa mişcarii.

Pasările nu mai ştiu să zboare
caută pe jos în rumeguşul oamenilor
peste care ramurile scutură pulberi de omăt.
Noi aşteptăm să vină lumina
cu trenul de dimineaţă
şi întârzie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!