Doi sau al doilea...

De ce ne ducem viaţa-n doi
Căci unul singur ne-am născut?
Conceptu-a fost să fi putut
Totalu-ntreg, să-l facem noi.

Percepte ne-am creat, demonici.
"Singur", e acum nedumerire!?
Dăm vina pe nepotrivire
Parcă n-am şti că suntem unici!?

Cum ochii, braţe şi plămâni
Gonade şi suprarenale
Ne acuplăm să-nfruntăm lumi
Din emisfere cerebrale.

Bipezi cu-auz duplicitar
Nu ne-am creat la timp rezerve
Să fim un dublu unitar
S-avem un ego în conserve.

Ne imităm precum organe
Şi ne-ncântăm în "simpatie".
Nu-s unul sigur din prostie!
... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?

E lumea oare-o slăbiciune
Învinsă de singurătate,
Iubirea doar deşertăciune
De-a imita o paritate?

Răspunsul este imperfectul
- Negatul cu "perfecţiunea"-
Nevrând să acceptăm defectul
De-a nu fi... top-creaţiunea...

Vă las reflecţia morală
Şi plină de sinceritate
Că nu suntem fiinţa finală
Perfectă în simplicitate...,

Şi temători, umilii, caştii
Să fim convinşi că-n viitor
Vom fi înlocuiţi din aştrii
De un alt... superior popor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!