Menită sunt să plec curând
Ci iată-mă:
eroare pe-o tâmplă de pământ
de mine desprinzându-mă
până mă-ntunec
până din nou voi fi punct
umilul punct...
Mă-ntâmpină în mine ceața
menită sunt să plec curând
Până atunci voi înflori
într-un imens și trist sărut
și devorată de lumină
rămân o casă mișcătoare
cum melci cu balele uscate
la întâmplare duși de vânt.
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Dreptul la nemurire (6 iunie 1989)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre lumină, poezii despre greșeli sau poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.