Trăiești cu adevărat când duci viața pe care nu ți-ai dorit-o.
aforism de Paula Adriana Cozian din Cugetări
Adăugat de Pop Paula Adriana
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre viață, citate de Paula Adriana Cozian despre viață sau aforisme despre adevăr
1 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 iunie 2015: |
| Cu condiția să o accepți așa cum e. |
2 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| Cu condiția să NU o accepți așa cum e!!! Fiecare dintre noi avem o cruce de dus! O cruce mai mult sau mai puțin grea, din cauza greșelilor săvârșite de moșii și strămoșii noștri! Nu știm de unde vin greșelile! Poate unele vin de la proprii părinți! Și poate, ei au păcătuit, din cauza propriilor părinți ...! Dar NU trebuie să condamnăm pe nimeni! Nu e treaba noastră! Noi trebuie să ne asumăm crucea firesc, și s-o purtăm pe Via Dolorosa, cu un statut vertical, indestructibil, fără încovoieri, ezitări, mânii! Trebuie S-o purtăm demni, către Ierusalimul tânjit de noi toți, cei ce pribegim, uneori inutil și confuz, pe acest Pământ contamninat, poluat, sucombat! Pe această planetă aservită neînțelegerii, neiertării, neiubirii ...! Să acceptăm viața așa cum e? O, NU! Categoric, NU! Trebuie s-o facem să fie mai frumoasă pentru noi și, mai bună pentru semenii noștri! Acolo unde suntem: palat îmbrăcat în marmură ori căsuță de paiantă ...! Automobil sofisticat ori sistem ortopedic ... Atât cât suntem: oameni de elită sau oameni de rând! Să conștientizăm: fiecare dintre noi suntem personalitatea absolută a propriei ființe! Să consfințim: fiecăruia ne este proprie legitimitatea sacră, de a trăi cu adevărat! |
3 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| Se cer câteva precizări din partea mea. Primul ar fi să lămuresc ce reprezintă viața pentru mine. Viața este ceea ce sunt eu cu adevărat, în mod etern, neschimbător, indestructibil. Viața este spiritul divin, prezent în tot și în toate. Viața este ceea ce animă materia. Condițiile de viață (naționalitate, sex, educație, meserie, stare civilă, statut social, relații, boli, handicap etc) nu reprezintă viața în esența ei, ci doar SITUAȚIA DE VIAȚĂ a fiecăruia. Aceea poate să ne placă sau nu și putem avea o atitudine față de ea. Fie o respingem, fie o acceptăm. În ceea ce mă privește, prefer să accept viața/realitatea așa cum este, cu tot ce vine, din trei motive: Primul: consider situația mea de viață propria mea creație. Este rezultatul alegerilor mele conștiente și, mai ales, inconștiente. Este consecința folosirii liberului arbitru pe care Dumnezeu mi l-a dăruit. Sigur, nu pot desluși în "tapiseria" vieții cauzele și efectele, care confirmă într-un mod inefabil zicala "unde dai și unde crapă". Prin urmare, nu mi se pare înțelept să-mi resping, să nu-mi accept propria creație. O accept pentru că ea exprimă cine am ales eu să fiu acum, în acest moment, chiar dacă-mi vine greu să (mă) recunosc. Al doilea: Chiar dacă uneori viața mi se pare prea brutală, prea dureroasă sau absurdă, îmi aduc aminte că toate vin de la Dumnezeu. Crucea de care pomeniți nu e făcută din scânduri, ci din nedreptăți, umilințe, neînțelegeri, eșecuri, pierderi etc. Vorbiți frumos de felul în care și-a purtat Hristos crucea, dar El a acceptat-o! N-a aruncat-o cât colo, nu s-a victimizat, n-a acuzat pe nimeni pentru durerea Lui, ba dimpotrivă, ne-a mai și iertat! Al treilea: Legea vieții e legea armoniei, a iubirii, a unității, a bucuriei. Cu adevărat nu pot schimba decât ceea ce accept mai întâi. De exemplu, nu mă duc la medic după tratament dacă NU accept că sufăr de o boală orecare. ACCEPT că sunt bolnavă, dar pentru că NU-MI PLACE să fiu bolnavă, ALEG să mă duc la medic să cer tratament. Orice altă atitudine în fața acestei situații( mă lamentez, înjur, blestem, acuz soarta, țara, pe Dumnezeu sau pe oricine altcineva), care în esență înseamnă a o respinge, nu face altceva decât să o perpetueze, alimentând-o cu același tip de energie din care este însăși boala făcută. Așadar, în opinia mea, pașii de urmat în orice situație de viață, pentru ca ea să se schimbe în bine, sunt următorii: ACCEPT (care înseamnă să binecuvântez), HOTĂRĂSC dacă-mi place sau nu (care înseamnă să păstrez ceea ce este sau să fac o alegere nouă), ACȚIONEZ (dacă e posibil să schimb situația printr-o acțiune practică) sau MĂ ABANDONEZ (dacă nu e posibil să acționez în vreun fel, la ce bun să mă opun prin negativism? Zic să se facă voia Domnului și-mi păstrez inima liniștită și încrezătoare). |
4 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| Isus și-a dus crucea cu smerenie și credință și s-a lăsat pătruns, întocmai ca un mieluț, de bună voie, de sulițele centurionilor romani! Și, în timp ce sângele pământesc îi șiroia pe trup, n-a ezitat nicio clipă să-și ridice privirea către Tatăl și să-l implore: iartă-i Doamne! |
5 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| "Iartă-i Doamne" l-a implorat Fiul pe Tatăl, pentru frații lui! Sincer, când Tatăl (habar n-am de ce) nu-mi aude strigătul, nu-mi arunc, nicidecum, crucea cât colo, stimată doamnă (se pare că asta ați înțeles), astta insinuați, nu?! Doamnă, nu-mi arunc niciodată crucea! Ci, dimpotrivă, sufăr, urlu, mă frământ! Mă dau cu capul de pereți! Mă simt vinovată, neputincioasă, plină de noroi, oarbă! Și privesc cu uimire, cât de pasivi, imperturbabili, senini sunt unii oameni ... |
6 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| Nu, doamnă Mirancea, nu la dvs m-am referit, ci doar la Hristos. Am folosit acest episod din viața Sa ca să dau cel mai desăvârșit exemplu de acceptare împăcată a vieții, cu toate nedreptățile, absurditățile și cruzimile ei. Și fără ca acestea toate să știrbească cât de puțin din iubirea Lui pentru oameni. Nu vă cunosc viața personală, nu mi-aș permite niciodată să fac vreo apreciere în sensul ăsta. Respect ființa care sunteți, iar restul e doar între dvs. și Dumnezeu.  |
7 Gandul matzei [din public] a spus pe 24 iunie 2015: |
| " Și privesc cu uimire, cât de pasivi, imperturbabili, senini sunt unii oameni ..." Va compatimesc doamna Mirancea. Am observat ca aveti "grija" oamenilor mai mult decat grija de propria persoana. Nu mai judecati atata semenii si nu va comparati la tot pasul, facand aluzii la cat de buna si corecta sunteti |
8 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 iunie 2015: |
| Gândule, n-am făcut aluzie la tine! De ce ai sărit, ars? În comentariul meu, eu am avut în vedere un om(?) care a privit nepăsător, cum un prieten al său este înjunghiat drept în fața sa iar el nici n-a clipit! Efendi, nu mă mai lua în seamă! Sunt atâția oameni buni și frumoși în jurul tău ...! De ce-ți pierzi vremea cu mine? Ignoră-mă, uită-mă, lasă-mă în plata Domnului! Suntem atât de efemeri, că e păcat să-ți pierzi timpul, compătimindu-mă ...! Poate mâine sau la anul, nici nu vei mai auzi de mine! Mai bine, caută semiluna la Seni seviyorum și găsește-i misterul! Uite, îți dăruiesc laleaua de pe coperta 1, să-ți aducă bucurie! |
9 Mihai Cucereavii [utilizator înregistrat] a spus pe 25 iunie 2015: |
| Variantă: Subalternul nu-și trăiește cu adevărat viața, ci se chinuie, ducând (spre Paradis sau Infern) două cruci în spate, una a sa și alta a șefului. |
10 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 iunie 2015: |
| "Crucea de care POMENIȚI ... " cit S.V. Și totuși: "Nu, doamnă Mirancea, nu la dvs m-am referit, ci doar la Hristos" CIT . s. v. Nu? Nu vă referiți la mine? Păi, cine pomenește despre cruce, nu eu? Dar, nu aceasta e problema! Trecem peste asta! Pe mine mă frapează rolul pe care-l dați Crucii! Mai aveți puțin și transformați Crucea, în aspirația axclusivă al Omenirii! Crucea nu reprezintă supliciul, adică ispășirea păcatului? De ce o ridicați la standardul de ideal? Mie mi se pare că supraevaluați exclusiv Crucea în destinul umanității! Umnaitatea, ca să supraviețuiască, nu de Cruce stâ-n drum! Ci de hrană (piramida lui Maslow) înțelegere între oameni, progres! Golgota e cu treaba ei (spirituală, religioasă și cum o mai fi)! Ca să existăm trebuie să fim acceptați ca indivizi! Oare, poate crede cineva că, dacă semenul (vecinul, colegul etc.) nu respectă dreptul său la existență, trebuie să se limiteze la invocarea osândei divine -"Crucea"? Sau trebuie să cerceteze, unde e problema, ce nu merge bine, a cui e vina? |
11 Maria Ciochină-Barbu [din public] a spus pe 26 iunie 2015: |
| cit S.V. sau CIT. s.v. vă reprezintă admirația pentru distinsa doamnă Silvia Velea? pentru că cele două citate identice spun altceva. |
12 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 iunie 2015: |
| Da, doamnă Mirancea, dvs. ați pomenit de cruce, dar PRIN Hristos crucea a devenit un simbol - simbolul acestei lumi, al durerii moștenite de la strămoși și perpetuată de inconștiența noastră. Da, toți purtăm o "cruce", fiecare o duce cum poate și cât poate de demn, dar repet: exemplul desăvârșit l-a dat Hristos. Deci, întotdeauna NUMAI la El mă refer. "Crucea nu reprezintă supliciul, adică ispășirea păcatului?" mă întrebați. Răspunsul meu e: Nu, Hristos n-a ispășit niciun păcat al Său, căci El era fără păcat. Personal, nu cred că a ispășit nici păcatele noastre (nu în sensul de anulare a datoriilor noastre, a muncii noastre întru trezire spirituală). Din punctul meu de vedere, El a venit ca să facă dovada și să dea măsura geniului uman. Să ne spună ADEVĂRUL despre acest geniu și să ne arate CALEA pentru a-l atinge, pentru că starea de geniu este adevărata VIAȚĂ a omului. Ca să nu existe confuzie, folosesc termenul de geniu cu sensul de "iluminare". |
13 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 iunie 2015: |
| Stimată doamnă, Silvia Velea: Mulțumesc! Poate într-o zi, voi reveni cu argumente, celor susținute de mine! Un subiect atât de gingaș, are nevoie de o stare sufletească specială! Aș aprecia și mai mult această selectă conversație, dacă ați fi puțin mai atentă interfenței circumstanțelor mele! De fiecare dată, repetați ceea ce, deja em sugerat sau chiar am spus eu! |
14 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 iunie 2015: |
| Doamnă Mirancea, nu pot să vă promit că n-am să repet de fiecare dată ceea ce dvs sugerați sau chiar spuneți, fiindcă marile idei sunt irezistibile. |
15 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 26 iunie 2015: |
| Ei, simpatica mea doamnă! Ați vrut să mă faceți să zâmbesc? Minunat! Ați reușit, ingenioasă doamnă! Vă stimez! |