Un trist buchet
E ora când refuză trandafirii
Un compromis cu propria candoare
Și îndoiala care pururi doare
Mai rău decât așezământul firii;
Vor fi tăiați să-nveselească mirii
Într-un apus rămas fără culoare
Când cel mai grav din țipete nu moare
Și îl îngroapă-n carnea lor, fachirii
E ultimul recurs la o lumină
Răsfrântă-n luciul mobilei curbate
Când cad zăpezi albastre peste sate
Și moartea le rămâne fără vină,
Iar tija lor suavă se calcină
Precum un rug cu pâlpâiri ciudate.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre sat
- poezii despre ore
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.