Noroc!?
E noroc? E poate-o realitate
Când vezi corăbii scufundate
Sau flori care-s de mult uscate?
Pe o corabie plutind
Te uiți la cerul cel senin
Și te gândești... de unde oare atâta noroc?
Să poți să treci printr-un deșert, dar fără foc?
Noroc!?
Și unde-i natura cea strălucitoare?
Unde-s reflexiile amețitoare?
Să treci printr-un deșert fără să știi că-i el?
E ca și cerul cel senin deasupra mării,
Unde-s furtunile care te dau uitării?
Unde e frica ce-o simți și spui că-i greu?
Unde-i povestea ce-a murit o dată cu trecutul său?
Noroc!? Nu e sfârșitul tău?
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre marină
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre realitate
- poezii despre noroc
- poezii despre natură
- poezii despre frică
- poezii despre foc
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.