Pășesc prin tine neauzit de cuvinte
Pășesc prin tine în ceasul târziu
pe la semnul de carte
întârziat în poveste
mi-ai spus atunci
că pădurile ascund taine mari
și comori îngropate adânc
luminează poienile
aprind felinare
în scorburile cuvinelor
devenite tăceri
până te apropii neauzit
de aceea în asfințit
se ridică o flacără
de la rădăcina fiecărui copac
un gând te cuprinde
și fumegă mocnit
îți acoperă ochii cu palmele
umede de tăcerea adormită
în fluturii din altă iarnă
printre frunze vântul
strecoară buimac
o mână rece ca un pumnal
tremură lutul șu crapă
de spaimă
străbătut de neliniști
preumblă un fior prin brădet
profețind iarăși iarna ce vine
printre flăcări în frunze
amorțește un vis
netrăit fără tine
lângă ciutura nopții urlă lupii flămânzi
a rămas doar o stea
să le-astâmpere foamea
sfărmată ca un bulgăre de zăpadă
pe pietrele netede negre
umede reci
pe care mai lunecă ca o idee
partea ce nu mi-ai trimis-o încă
din amintirea ta.
poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre iarnă
- poezii despre foc
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre spaimă
- poezii despre somn
- poezii despre păduri