| Play Boy [din public] a spus pe 30 aprilie 2010: |
Unde este "ea"?
Tot cu ochii după fată,
M-am oprit la fila cinci
Și-am văzut-o îmbrăcată
Cu... un șnur de la opinci. |
| GxG [din public] a spus pe 1 mai 2010: |
Precizare
Țăranca despre care-am spus
Nu se-afișează prin gazete
Acolo... toate cele nu-s
Decât... "vedete"!
Drept pentru care revin cu următoarea... erată!
Cu o erată-aici revin
La cele ce-n catren susțin
Țăranca-n ie și opinci
Se lăfăie la... "vila" cinci! |
| Gheorghe Culicovschi. [din public] a spus pe 10 mai 2010: |
Domnule autor,
Vă rog să primiți sugestia mea ca în primul vers să adăugați [meu] între [anunțul] și [la] pentru a se citi [ Am dat anunțul meu la ziar ].
Cu deosebită apreciere față de creațiile dumneavoastră,
G. C. |
| Nu [din public] a spus pe 10 mai 2010: |
Domnule autor,
va rog sa nu primiti sugestia domnului Culicovschi deoarece veti strica metrica epigramei. In formula dvs. epigrama are metrica 8/8/8/8. In cea sugerata de comentator va avea metrica 9/8/8/8, lucru neacceptat in epigrama. Probabil confuzia vine de la "ziar" care, pronuntat corect (vezi DEX-ul), are doua silabe (zi-AR) si nu una singura, cum uneori in mod gresit se pronunta. |
| Gheorghe Culicovschi. [din public] a spus pe 10 mai 2010: |
Domnule autor,
Se pare că a noastră colegă "NU" are, de astă dată, dreptate. Nu am, deocadată, argumente în măsură a combate prevederea din Dicționarul explicativ al limbii române conform căreia [ziar] ar avea două silabe, vocalele [ ia ] nefiind deci în diftong ci în hiat și deci pronunția ar putea fi [ zi-ar ].
Geo Olteanu - autorul cărții "Studii și eseuri despre epigramă", Editura Premier, 2001 - la pagina136, afirmă:
"Într-un sens foarte general hiatul este o discontinuitate, o întrerupere, o pauză, un gol etc. Lingvistic vorbind, hiatul este o pauză de pronunțare între două vocale alăturate dintr-un cuvânt. Hiatul este diferit de diftong, la care vocabulele alăturate nu se separă înpronunție, ci din contră se pronumță împreună într-o singură silabă.Vocalele din diftong nu sunt silabice, pe când cele din hiat sunt. Neluarea în seamă a hiatului, din necunoaștere, este comună poeților și epigramiștilor. Credem că peste 80% dintre epigramiști și poeți nu respectă despărțirea vocalelor în hiat..." Autorul amintit citează texte semnate cu nume sonore ale epigramiștilor români printre care: RaduRosetti, Eugen Petrovanu, Alexandru Clenciu, Ionel IacobBencei, Ștefan Tropcea, Gheorghe Belei, D. C. Mazilu, Sofronie Ivanovici alături de care este preferabil să fii alăturat chiar și pentru o potențială greșeală.Nu este exclus ca acești autori să fi apreciat că există și cazuri în care diftongul - în poezie sau epigramă - nu obligă neapărat la considerarea existenței unui hiat, cum ar fi în cazul de față în în cuvântul [ Ziar ].
Cum nu am autoritatea unui lingvist, invit pe cei ce o au să se pronunțe adăugând un viitor comentariu.
Gheorghe Culicovschi.
P.S.
Întreb și eu, ca omul: Oare de ce doamnei "Nu" îi lipsește curajul de a semna, comentariul nr. 4, cu nume și prenume, maternitatea notei sale?
Gh. Culicovschi |
| Gheorghe Gurău [autorul] a spus pe 10 mai 2010: |
Domnule Culicovschi
"Nu"... a grăit bine. Rămân pe poziție. |
| Gheorghe Culicovschi. [din public] a spus pe 10 mai 2010: |
Diftong sau hiat?
Obiecțiunea semnată de doamna Nu are drept temei precizarea
[Pr. Pronunțat.:zi-ar] înscrisă la pagina 1045 din Dicționarul explicativ al limbii române, ed. 1975, de unde s-a tras concluzia că ultimul cuvânt, acela de [ziar] trebuiește luat în considerare de autor ca fiind silabele cu numărul 8 și 9 încât versul este mai lung decât cel cu rima pereche.
Argumentarea trebuie primită atâta vreme cât deocamdată nu am alte argumente la fel de oficioase .. Aceasta nu înseamnă să nu încerc să folosesc argumente care îmi par, totuși, convingătoare și care, supuse aprecierii unor filologi și altor epigramiști cu un deosebit prstigiu, ar putea schimba concluzia emisă de către Nu.
Voi începe prin a aduce argumente în sprijinul ambelor teze emise aici din cartea Studii și eseuri despre epigramă publicată de Geo Olteanu în editura Premier, 2001.
La pagina 136, volumul susnumit se ocupă de imperfecțiuni din nerespectarea hiatului arătând:
Într-un sens foarte general hiatul este o discontinuitate, o întrerupere, o pauză, un gol etc. Lingvistic vorbind, hiatul este o pauză de pronunțare între două vocale alăturate dintr-un cuvânt. Hiatul este diferit de diftong, la care vocalele alăturate nu se separă în pronunție, ci din contră se pronunță împreună într-o singură silabă. Vocalele din diftong nu sunt silabice, pe când cele din hiat sunt.
Neluarea în seamă a hiatului, din necunoaștere, este comună poeților și epigramiștilor. Credem că peste 80% dintre epigramiști și poeți nu respectă despărțirea vocalelor în hiat, fapt ce perturbează iremediabil ritmul versului.
Geo Olteanu își întărește estimarea, redând texte semnate de epigramiști renumiți, încât socot că a fi alăturat lor numele meu înseamnă a mi se face o favoare: Mircea Ionescu Quintus, Radu Rosetti, Eugen Petrovanu, Ionel Iacob Bencei, Ștefan Tropcea, Gheorghe Belei, Alexandru Clenciu, D. C. Mazilu, Sofronie Ivanovici.
Mă întreb și întreb dacă nu cumva colegul și prietenul nostru Geo Olteanu a omis să ia în considerare dreptul poeților și epigramiștilor la licența poetico - epigramatică?
Nu cumva cei numiți și toți cei 80% au aplicat corect o normă aproape unanim acceptată de literați pentru a nu îngreuna versificația?
Nu cumva regulile gramaticale suferă modificări tocmai datorită
nesocotirii / folosirii în alt fel de majoritatea condeierilor?
Geo Olteanu arată (la pagina 138 din volumul său) că un caz particular al nerespectării hiatului îl constitue pronunțarea la forma articulat a substantivelor terminate în iu la forma nearticulat (sediu, salariu, concediu, acvariu, onorariu etc.) și că pronunțarea la forma nearticulat se schimbă la forma articulat.
Tot dumnealui arată că: Foarte mulți epigramiști nu respectă această regulă. Terminația iu este de fapt un diftong. În momentul când substantivul se articulează, diftongul se sparge, prima vocală rămânând la rădăcină, iar a doua vocală (u) trecând la consoana terminală și formând cu aceasta o nouă silabă. În mintea autorilor prezumția se face greșit: se-diul, con-ce-diul și așa o transpun în vers.
Iată că, în fine, autorul citat recunoaște că în cazul astăzi pus în discuție cuvântul [ ziar ] nefiind articulat suntem în prezența unei excepții precum cea mai sus arătată, rămâne un diftong (ziar) și nu se sparge într-un hiat (zi-ar).
Firește, în calitatea mea de fost elev până în anul 1952, pot și trebuie să admit că un absolvent din anii din urmă poate cunoaște alte reguli gramaticale, cu care ar putea combate argumentarea mea. Tocmai pentru o asemenea eventualitate apelez, la cei în măsură să o facă, să-și etaleze argumentele.
Până atunci, încerc să prezint și alte dintre ale mele argumente:
Redau din nou un citat din volumul lui Geo Olteanu:
Într-un sens foarte general hiatul este o discontinuitate, o întrerupere, o pauză, un gol etc. Lingvistic vorbind, hiatul este o pauză de pronunțare între două vocale alăturate dintr-un cuvânt. Hiatul este diferit de diftong, la care vocalele alăturate nu se separă în pronunție, ci din contră se pronunță împreună într-o singură silabă. Vocalele din diftong nu sunt silabice, pe când cele din hiat sunt.
Susțin că, atunci când rostești primul vers din catrenul punct de pornire a disputei [ Am dat anunțul la ziar ], nu se cere și nici nu se cuvine a se sparge diftongul [ ziar ] instalându-se o pauză, o întrerupere, un gol [ zi ar ], să instalăm deci un hiat, dat fiind că după cum putem citi încă odată - vocalele alăturate din diftong, nu sunt silabice - nu se separă în pronunție ci se pronunță împreună într-o singură silabă.
Consider că un alt argument îmi servește: versul prim din epigrama regretatului Vasile Matei, publicată la pagina 134 din volumul lui Geo Olteanu:
[Ca să-ntâmpine-o dorință].
Dacă gramatica nu ar fi stabilit că poetul / epigramistul poate să elimine litera [î], să pună o liniuță cu care să unească în unul singur cuvintele doi și trei precum și trei cu patru [să-ntâmpine-o dorință ] am fi trebuit să socotim că avem 10 silabe pe când, de fapt, am rămas cu numai 9 silabe. Pentru care motive ar trebui ca gramatica să refuze a socoti o singură silabă cea rezultând din născare, din alipirea câte unei consoane înaintea și în urma unui
diftong preexistent? De ce să se impună nesocotirea acestor alipiri care nu ar face decât să aducă piedici ritmului firesc de citire, dintr-o suflare, a unui cuvânt [ziar] pentru a forța citirea a două cuvinte [ zi-ar ] ?
Sper ca timpul și cei mai înțelepți decât noi să ne dea suficiente argumente în măsură să ne permită a afla care este soluția firească.
Gheorghe Culicovschi |
| Gramaticus [din public] a spus pe 10 mai 2010: |
| Domnule Culicovschi! Argumentația Dv. este solidă și bine documentată. Dar nu veți convinge acolo unde, din lipsă de ureche muzicală, moftangiii numără silabele pe degete... |
| Gheorghe Gurău [autorul] a spus pe 11 mai 2010: |
Domnule Culicovschi tot nu am înțeles : DEX-ul spune clar - Cuvîntul ziar se pronunță în două silabe, așa cum de altfel ați recunoscut și d-voastră; DOOM-ul, ed. 2005, susține același lucru (ziar- două silabe; corect : Zi-ar). Care sunt instrumentele de lucru comune ? Acestea, elaborate de Academia Română, sau un studiu realizat de un epigramist.Citez din DOOM, pag. XLVIII :
2.1.8 : Vocale în hiat 1. Se scrie -ie (la forma nearticultă), respectiv -ia (la forma articultă)- prunințate în două silabe- în substantive feminine ca i-e (bucuri-e, famili-e, istori-e, vi-e), respectiv i-a : bucuri-a, famili-a, istori-a, vi-a.
2.În pronunțarea actuală se manifestă și tendința reducerii hiatului, prin pronunțarea ca diftong a două vocale alăturate (ziar). Am încheiat citatul.
Se poate vedea și pag. 864 din DOOM care ne arată același mod de pronunțare, adică în două silabe! |
| Liter atorul [din public] a spus pe 11 mai 2010: |
| Domnule sau Doamană Gramaticus, moftangii cred că sunt cei care susțin ideea d-voastră, nu vă supărați, cei care nu țineți cont de regulile impuse de... Dicționarele în vigoare! Și aici fac referire, la DEX și DOOM ultima ediție, 2005. Autorul epigramei de mai sus are acoperire în acest sens. Metrică și prozodie perfectă. Cum vi se pare că sună varianta propusă de domnul Culicovschi : Am dat anunțul meu la ziar/Că-s fată tânără și apar...; chiar nu zgârâie la ureche ? Nu vedeți... asonanța ? |
Textul original este scris în limba română.