* * *

Adevărata dragoste simţită
în miezul inimii aprins
mi-a potopit fiinţa pustiită
cu-al vieţii cald torent nestins.

Când o vedeam, speranţa-mi renăştea;
plecarea ei-amarnic chin;
cu fiecare pas ce-i zăbovea
mă sfâşia un greu suspin.

Visam o fericire necuprinsă-
precum iubesc, să fiu iubit;
şi-am stăruit - nădejdea-mi neînvinsă-
ca orb, sărman fericit.

Dar între noi, genunea neumblată
se întindea-ameninţător,
ca volbura de valuri, înspumată,
în verdele ocean ameţitor,

şi neagră ca drumul de lotri tăiat
prin codri, pustii neumblate,
căci între noi mânia s-a-nălţat,
puterea şi a legii dreptate.

Am înfruntat primejdii şi bariere,
funeste prevestiri sfidând,
năvalnic am trecut pe lângă ele,
la temeri şi-amăgiri zâmbind.

Visam că zbor pe-un splendid curcubeu,
arcuit în bolta senină,
căci falnic se-oglindea în ochiul meu
copila ploii de lumină.

Aprinsă încă-n umbra-ntunecoasă,
bucuria îmi umple fiinţa,
şi nici că vreau să văd ce nemiloasă
în jurul meu se adună suferinţa.

E clipa atât de dulce că nu-mi pasă
c-o să revină tot ce-am înfruntat,
cerând o răzbunare dureroasă
şi plata pentru-al meu păcat.

Dreptatea la porţi îmi pune lacăt;
mânia vrea să mă doboare;
severă, duşmănie fără capăt
îmi jură puterea chinuitoare.

Iubita mea îşi puse mâna uşurel
în mâna mea, încrezătoare,
jurând c-al cununii sfânt inel
ne va-mpleti sorţii sub soare,

Si c-un sărut promise langă mine
să-i fie viaţa şi al ei sfârşit.
Şi-s fericit, mi-e-atât de bine,
căci o iubesc şi sunt iubit.

cântec, versuri de Charlotte Bronte din romanul Jane Eyre (16 octombrie 1847)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!