Cascada

Apă şi om,
voi sunteţi eterna mişcare!
Voi sunteţi goana neostoită: voi sunteţi spiritul!
O stâncă nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra:
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morţii.

O cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înfloreşti pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruieşti otrăvitei urzici din şanţurile drumurilor,
înalţi fântâna verde, ţâşnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcoreşte floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu eşti nemărginita iubire a pământului!

Aşa vreau şi eu, nemuritoarea-ţi iubire,
să curg în şiroaie şi să mă revărs peste omenire:
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire
(de pe înălţimea piscului măsor adâncimile văii),
spre oameni din nou să mă vărs îndărăt,
spre întunecatele văgăuni ale învinşilor şi înrobiţilor,
spre mohorâtele pustiuri ale strădaniei şi lipsei de rod,
spre nesfârşita câmpie a săracilor şi a nătângilor,
spre porturile afumate ale celor goniţi şi constrânşi -
în jos, în jos trebuie să mă supun goanei eterne,
cine se dăruieşte devine mai totdeauna bogat.
Cu gură clocotindă şi cu ochi care râd
vreau să risipesc iubirea mare a nopţii acesteia,
să mă dăruiesc, dăruiesc, pentru că ştiu:
nesecaţi sunt gheţarii pământului,
nesecate-s izvoarele inimii!

poezie celebră de Yvan Goll din Poezia germană modernă (1967), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!