***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
şi tot aşa, continuându-se
parcă la nesfârşit.

Buzele-ţi, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creştea în venele făcute mătci,
şi vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără să respiri a pagubă,
şi limba ta mă ascundea
ca o umbră în deşert
de sufletul
în care se reflecta soarele.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Votează! | Copiază!