Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul
Şi-un gol de cuvinte pe-o foaie

Îşi rupe din sine vertebre
Ca Ana zidindu-se straniu
Strateg ne-ntrecut în algebre
El scoate din pleavă, uraniu

Zâmbeşte când lumea-l reneagă
Şi-i spune că n-are nevoie de el
Dar plânge că lumea-i e totuşi, dragă
Şi ei îi găteşte frumosul castel

Moare-apoi silabă cu silabă
Metafora e fata lui morgana
Când simte că puterea e-i slabă,
Adânc în piept i se deschide rana

Castelul lui visat de-o viaţă-ntreagă
Din inimă şi-l trece pe curat
Că seamănă când turn cu turn se leagă,
C-un jucător de bacara, ruinat

Dacă-l vedeţi trecând pe-aproape
Cu cearcănele timpului pe chip
Închideţi ochii. Vuietul de ape
L-ascunde-ntr-o clepsidră cu nisip

Dar lumea trece zgâriind pereţii
Şi spărgând oglinzi veneţiene
Aşa-s făcute valurile vieţii
Cu paraziţi şi unde herţiene

Şi-asistă umilit la sacrilegiu
Şi nu-şi mai pune nici o întrebare
Zadarnic s-a născut c-un privilegiu
Că are aripi, neputând să zboare

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!