Lupul și câinele
Un lup numai piele și os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată -
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Așa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
și ce ținută distinsă are.
- Depinde numai de tine
să fii și tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, ești prost
s-o ții tot într-un post?!
Tu și toată haita sunteți niște jigăriți,
vai de capu' vostru de nenorociți!
Crăpați de foame întreaga viață,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în față.
Fă ce fac și eu
și n-o să-ți mai fie deloc greu.
- Păi, și ce-aș avea de făcut anume?
- Mai nimic: latri la lume -
la cerșetori, la șleahta răpănoasă,
da' niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îți dă oase,
împielițate, frumoase,
bașca zgrepțănări drăgăstoase.
Lupul deja se visa boier
și era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.
- Auzi, dulăule, da' ce-i cu urma aia lată?
- Bah, o nimica toată!
- Nimica-nimica, da' de unde vine?
- E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
- O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!
- Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanțul cu care sunt legat.
- Legat? Cum adică?
Nu poți să fugi în lung și-n lat?
- Păi, nu prea... Dar ce contează!
- Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-așa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paișpe să mă rup!
Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă și fuge și-acum.
poezie clasică de La Fontaine, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lupi
- poezii despre frumusețe
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre smerenie
- poezii despre schimbare
- poezii despre păduri
- poezii despre prostie
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.