Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună -
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!