Când îngerii iubesc...
Când îngerii iubesc,
aripile lor se topesc ușor
sub roua zorilor...
Când îngerii iubesc,
nimbul de deasupra le dispare
oglindindu-se mai departe în ochii lor.
Câtă naivitate acolo!
Cenușa amurgului
îi mai rănește uneori,
dar ei zâmbesc iubirii cu întregul lor suflet
rămas neîntinat.
Cu timpul, locul aripilor devine amintire,
uită strălucirea aurei divine,
uită cenușa apusurilor dureroase,
uită chiar și barba lânoasă
și glasul blând al Paradisului pierdut...
Uită!
Și iartă...
În cuiburile mici ale oamenilor,
lacrimile cristaline scot un clinchet ciudat
când îngerii iubesc...
poezie de Elena Contoman (3 decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre aripi
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre rai
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.