Prima ninsoare
În era aceea îndepărtată
îngerii și-au plâns singurătatea.
Toți deodată!
Atunci a nins pe pământ prima oară.
Foșnetul luminii visa să apară,
soarele privea, primul să vadă
zeitatea cu pântec fertil
și sân de zăpadă.
Și ne-am născut noi doi
din spuma laptelui cu miere.
Ca și acum cădeau ninsori
într-o risipă de splendori
de la iubire la durere
cer și pământ și-au pus
flori de gheață în ferestre
să ne împartă în două zarea,
frivolitățile terestre și clipa
când va prisosi dezghețul și uitarea.
Îndepărtându-ne de țărm,
tot Geea a sunat din corn.
Treziți din Marele ei Somn
atomii de humă în mișcare
ca și atunci, înfiorați de viață
privim cu lacrima de înger
în pieptul nostru se dezgheață.
poezie de Lucreția Andronic din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ninsoare
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 nae surdu [din public] a spus pe 28 martie 2013: |
foarte frumoasa si profunda. |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.