Fantezie la un ceai

Vă rog un ceai. Îl vreau fierbinte
Cafeaua e mai scumpă. Şi nocivă
Treceţi-mi-l în cont. Şi cu-o misivă
Să-l plătesc, aduceţi-mi aminte

C-o fi rusesc sau chinezesc, nu-mi pasă
Eu sunt atât: un musafir
Şi mai doresc o ceaşcă de kefir
Să mă retrag discret înspre terasă

Pe termen lung, benefic, longeviv
Din fel şi fel de cunoscute poame
Cusurul lui că nu ţine de foame
Altminteri e un minunat conviv

Un ceai de mentă. Sau de sunătoare
Îl pot gusta şi singur la adică
Mai mult pretextul dacă se ridică
Problema companiei de rigoare

În ceşti de porţelan ca pentru rigi
Pot să lipsească fastul şi valeţii
Obosiţi de protocoluri, bieţii
Cu teama de-a ajunge la covrigi

Dar nu-l vreau dulce: zahăru-i un lux
Şi vă invit la un taifas de gală
Înţelepciunea creşte cu migală
Şi nu ca Adriatica la flux!

E tot ce ne-a rămas la îndemână
Veninţi senini: un tratament cu ceai
Spărgând prognoze, depăşeşte ce-ai
Pus la cale-ntreaga săptămână

Dar iată văd saloanele pustii
Şi toţi clienţii au plecat de mult
Când faci aparte pentru ceai un cult
poţi să dai greş. Şi iarăşi să revii

Păcat de convorbirea mea ratată
Pierd alţii lucruri mult mai mari şi-ncai
Îmi pare rău că nu mai aveţi ceai
Şi-am să revin desigur, altădată

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!