Duşmanul

Undeva-n imensitate
Sunt o carte cu mistere,
Cu semnul infinitate,
Ce-am fost scrisă-n şase ere.

Eu sunt fără autori,
N-am avut nici editori,
Nimeni nu m-a tipărit,
Ci din neant am răsărit.

Am scoarţe necartonate
Şi file nepaginate,
Scrisul este ilizibil,
Iar desenul invizibil.

E iar bine să se ştie
Că eu nu sunt din hârtie,
Papirus sau pergament,
Ci din ceva rezistent.

Sunt o carte unicat
Şi de nemultiplicat,
Op de anticariat
Cu conţinut variat.

Relief, ape, resurse,
Bănuieli, deducţii, surse,
Sedimente agregate
Şi regnuri departajate.

Sunt celulă uriaşă
Cu membrană ce se-ngroaşă,
Cu praf cosmic foarte fin,
Ce s-aşterne zilnic lin.

Am nucleu indivizibil
Şi de pătruns imposibil,
Că este incandescent,
Ca un jar aprins recent.

Alerg în rostogolire,
În veşnică ocolire,
Pe o rută în spirală,
Printre Lumea Siderală.

Am la bază geometria,
Armonia, simetria,
Iar aceste componente
Mă feresc de accidente.

Singurul meu duşman mare,
Pe care-l duc în spinare,
Mai minuscul ca atomul,
Este creatura... OMUL.

Lacom, egoist, perfid,
Să fie, fiind avid,
Profitoru-amândurora,
Mi-a distrus Fauna, Flora.

Mi-a infestat Atmosfera,
Mi-a alterat Hidrosfera,
Îmi reduce Biosfera,
Secătuie Litosfera.

Şi-astfel, nu din imprudenţă,
Ci pură inconştienţă,
Comite un... genocid
Şi mai grav... un suicid.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!