Pasărea măiastră

Un cântec fără de sfârşit
Ce zboară-n veci în zări albastre,
O flacără cu glas vrăjit -
Măiastra cântecelor noastre.

Oftatu-n doină când îl pune
E un oftat al lumii-ntregi,
Cu el a îmblânzit o lume,
De la opincă pân' la regi.

Cu-o foaie verde frunzişoară,
Când ea o face un descânt,
O simţi c-o ia din inimioară
Să stingă răul pe pământ.

Şi una de-asta de la noi,
Când zice-aşa cu foc şi dor,
Se prind în horă câte doi
Şi piatra saltă sub picior.

Vom fi bogaţi c-un infinit
De armonii ca apa vie,
Dumnezeiescu-i glas vrăjit
A strâns comori de veşnicie.

A ars cu fiece cuvânt,
Cu lăutari în nopţi cu stele,
S-a dăruit, topită-n cânt,
Măiastra cântecelor mele.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!