| daniel stanciu [din public] a spus pe 11 martie 2011: |
| Fara om timpul nu ar avea ce sa repare. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 29 februarie 2012: |
| Deci, incepe cu un truism. Apoi schimba macazul. Introducand si un strop de poezie. Imposibil de detectat. |
| M. Arin [din public] a spus pe 29 februarie 2012: |
Domnule Stanciu,
Mi-e greu să vă mai contrazic,
văzând cât de încântat sunteți
de Dv.
Sunt și oarecum speriat
de reacțiile alergice ale Dv,
la cel mai nevinovat accent critic.
Citiți opera lui Lec în ansamblu,
dacă vreți să faceți pe getul exegetul
(joc de cuvinte ieftin).
V-ați făcut un obicei
din a căuta lucruri slabe la cei mari.
Credeți că astea vă dau dreptul
să ajungeți mare, scriind slab.
Lec,
în perioada cenzurii poststaliniste,
a revoluționat aforismul european.
Opera lui, într-o jumătate de secol,
a cunoscut aproape o mie de ediții
și e mereu vie.
Dacă tot vreți să vă raportați la Lec,
observați la el, ca și la Cioran,
eleganța stilului, simplitatea exprimării
și extraordinara economie de cuvinte.
Pentru panseu nu există dușman
mai periculos decât bla bla-ul.
Lec a înțeles acest lucru.
În panseul discutat
merită decriptat stropul de ironie.
Dacă timpul le rezolvă pe toate,
noi, oamenii, ce mai rezolvăm?
Dar, Dv., așa cum ați spus,
ați depășit "vârsta idealelor".
Dacă Cioran
nu vă mai satisface intelectual,
ce să mai vorbim de Lec sau Sadoveanu?
Nu vă mai satisface nimic,
exceptând propriile găluște sapiențiale,
necorectate, scrise direct pe net,
într-o grabă soră cu disperarea,
cel puțin suspectă pentru un cugetător,
care, ca orice înțelept,
trebuie să se prezinte ca un om echilibrat.
Dacă asta vă liniștește, pot să conchid.
Sunteți un mare scriitor.
În comparație cu Dv.,
toți ceilalți sunt scriitori minori.
Încetați să-i mai citiți.
Citiți-vă doar pe Dv. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2012: |
| V-as ruga sa nu tratati cu superficialitate opera talentatului autor E.Cioran. Dupa criteriul dimensiunii, creatiile sale sunt aforistice si eseistice. Aforismele cioraniene (si nu doar) sunt de doua feluri: maxime (adica minime in privinta expresiei lingvistice - singurele pe care le detectati) si cugetari (In care gandul nu respecta norma conciziei verbale). Chiar si una din cele mai aforistice scrieri cioraniene abunda in productii de al doilea tip.In cugetari "bla-bla"-urile (dezvoltarile ideatice, de fapt) sunt inevitabile. Nu sunt un statistician dar Ciorna e mai curand un autor de bla-blau-ri (de cugetari) decat de maxime. Asa ca nu-i mai elogiati laconismul. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2012: |
| cand am spus un din cele mai aforistice scrieri ale lui Cioran mai referit la Silogismele amaraciunii |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2012: |
| Maximele prezinta riscul receptarii gresite. Nu tot ce e exprimat simplu, e usor de inteles. (Ganditi-va de pilda ca la mate, problemele complicate aveau enuntul lapidar). In maxima se elimina verigi ideative (argumente) care inlesnesc intelegerea. Putini scriitori moderni care au confectionat aforisme au cultivat maxima. In fond, literatura e cuvant, nu tacerea din jurul cuvintelor care lipsesc (a necuvintelor). |
| M. Arin [din public] a spus pe 1 martie 2012: |
Domnule,
Văd că aveți nevoie de cinci comentarii
pentru a nu spune mai nimic.
Cioran nu este "un scriitor talentat",
ci un mare scriitor.
"talentat" este un calificativ pentru începători.
La artiștii care și-au materializat talentul
în opere apreciate și bine cântărite estetic
(de cunoscători, nu de diletanți)
termenul nu se mai potrivește.
A spune despre Brâncuși
că este un "sculptor talentat"
e o impietate,
poate chiar o mojicie.
Cât privește definișia lui Ciorna
(probabil Cioran,
ah, graba aceasta devastatoare!)
ca "autor de bla-bla-uri (de cugetări)", ea arată clar
că aptitudinile dv critice sunt mizerabile.
Și de când, mă rog,
cugetarea este bla bla?
Răsfoiți măcar
Cugetările lui Iorga!
Maximele sunt,
așa cum sugerează denumirea,
aforisme, sau cugetări,
care ating ceea ce matematica
numește "puncte de extremă"
(obligatoriu superioare, altfel ar fi ...minime)),
adică exprimă o anumită idee
într-o formă memorabilă,
de grație (maximalistă).
La marii scriitori
maximele sunt accidentale.
Fabricanții de maxime,
(confecționerii Dv.)
ca orice artizani (nu artiști)
sunt desconsiderați,
ca și cei ce abuzează
de jocuri de cuvinte
(reduc actul creator la confecție)
Cioran,
Doamne ferește,
nu e un fabricant de maxime.
Dar laconismul lui este cunoscut. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 2 martie 2012: |
Cioran nu este un mare scriitor. În literatura el a cultivat o specie marginală: eseul. Ceea ce scrie se află fatalmente la periferia prozei, așa cum e poziționată, de pildă, epigrama în poezie. Nu poți fi mare scriitor limitându-te la eseu. De aceea am spus ca Emil e doar talentat: a avut potențial dar si l-a irosit intr-un perimetru literar de liga a doua. Pe de altă parte, consider că ar fi putut fi un filosof bun in genul aforistico-eseistic dacă ar fi avut o vigoare și o capacitate de forare ideatică mai mare (ar fi ajuns un Pascal, un Kierkegaard sau un Nietzsche). A propos de consacrarea lui: nici un tratat serios de istoria filosofiei nu-l menționează decât tangențial. Deci, exegeza serioasă s-a pronunțat: nu e un filosof remarcabil. De altfel, el însuși a recunoscut acest lucru și nu fiindcă arbora o poză de ins interesant - deși latura asta era cât se poate de accentuata la dumnealui. N-ar strica să medităm puțin asupra gestului sau jenant de a o face pe importantul atunci când Camus i-a înmânat un premiu literar. Albert, un om infinit mai plăcut decât Emil (care îl concurează pe Rousseau la capitolul dezagreabilitate) i-a urat cordial: Bine ați venit in circuitul ideilor. Cioran ce face? Grimase! Motivul? Camus e, in opinia sa, un scriitor lipsit de erudiție. Adică, vezi Doamne, nu citise, cât ingurgitase metecul parizian (frecventase cu asiduitate biblioteci imense. Mare chestie - si acarienii fac asta). Pai, ia să lărgim puțin perspectiva, si sa ne întrebam acu cine e Albert și cine e Emil? Camus: a luat Nobelul și este scriitor de vârf (și nu fiindcă a luat acest premiu, cum rationati de obicei dvs., sensibil la prestigiul autorului, nu la valoarea intrinsecă a operei sale), Cioran e un stilist (adica un bun slefuitor al cuvantului). In opinia mea (și nu doar a mea) și ca filosof - deși Camus repudiază acest apelativ algerianul îi este superior. Mitul lui Sisif și mai ales Omul revoltat scot în relief capacitatea lui de a dezvolta in mod inteligent idei profunde. In privința laconismului d-lui Cioran, iarăși exagerați. Scriitorul de origine nesănătoasă are texte de o pagină in mod frecvent. Aceste sunt producții literare greu incadrabile: nu sunt nici eseuri, nici aforisme. Sunt niște cugetări ușor diluate din râvna de a literaturiza mai mult decât e cazul.
Însa calificativul bla-bla (detest aceasta formula, va citez doar ca sa ma distrez pe socoteala mea) se referea la cugetările mele. V-am scris in paranteza ce inseamna pt. mine bla-bla o dezvoltare a unei idei (probabil dvs. vedeati in panseurile mele o expandare a unui vacuum ideativ). Îmi reproșați când încă eram un autor ca panseurile mele (nu erau in nici un caz din alea cu agramatisme vreo 5-6 din aprox. 400 dar la dioptriile dvs. de expert tot gunoiul menajer pe care l-am deversat pe site era numai de aceasta factura), erau supradimensionate. Păi, nu prea erau. Erau de fapt, niste cugetări, nu maxime. N-aveau miez filosofic. poate. Nu sunteți insa calificat sa va pronuntati in aceasta privința. Am citit felul in care comentați (Doamne, cat pot fi de îngăduitor) diverse producții filosofice (nu ale mele firește, fiindcă erau niște bla-bla-uri clonate după Cioran cum a spus o doamna avizată) si v-am evaluat imediat frugala inițiere in acest domeniu cultural. V-as da un sfat, dar știu ca vi-l dau degeaba. Poate ca din acest motiv vi-l ofer cu atâta larghețe. Când comentați un text, referiți-va la idee (sau la aspectul literar al scriiturii, care va e mai accesibila), nu la cât e de mare (sau de minuscul, in cazul meu) e omul, in alta parte decat in textul pe care il comentati. In fond, un scriitor se prezintă înaintea noastră prin ceea ce scrie, nu prin ceea ce spun alții ca scrie - sau prin ce credeți dvs. ca e autorul in timpul lui liber. Spuneți despre mine ca am un stil critic mizerabil. Eu cred ca, dimpotrivă, dvs. sunteți imbatabil in aceasta privință . Va epuizați iute puținele (si friabilele) argumente pe care le puteți înjeghba, după care treceți la ce știți mai bine: atacul la persoana (Exemple de data recenta: Evaghelia dupa stanciu, a ouat o mărgica, esti bolnav? Ia-ti medicamentul, mojicul erudit, ma întreb cum de autorul are atâta tupeu, cugetarile mega-hiper-supe- giga filosofice scl și iar scl). Astea nu sunt considerații critice, domnule. Astea sunt golănisme. Dezgustat de maniera abjectă în care m-ați comentat, am solicitat retragerea operei mele nefiltrate, frivole și pripite. Sunt prea fin pentru genul ăsta de public. Nu țin să fiu un scriitor cu orice preț și nici să dau satisfacție multora (cum credea nu știu ce doamnă care îmi dădea indicații prețioase despre modul in care ar trebui să scriu). Prefer putin si de calitate. Asa ca am sa scriu doar pentru eul meu hipergonflat (asa cum mi-ati recomandat). Vă previn, însă că nu vă mai permit debitați diverse mojicii legate de prețioasa și sensibila mea persoana mea. V-aș ruga să mă abordați pe fond ( în cazul în care simțiți nevoia să îmi dați replicile dvs. care se vor ascuțite, dar nu sunt decât contondente). Știu că e mai greu, dar e mai salubru. Revizuiți-vă stilul discursiv. Nu pot spune argumentativ - nu am pretenții exagerate de la dvs.. Aștept de la dumitale o minimă politețe. Nu mă cunoașteți - deși mă caracterizați foarte plastic-, nu vă cunosc. Familiaritățile cu iz de mahala nu își au locul. Nu uitați ca vă aflați pe un site cultural. Daca v-ați aminti, probabil ca ați comenta mai rar. Si cu mai multă aplicație. |
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a