Murmură glasul mării
Murmură glasul mării stins și molcom
Încunjurând a Italiei insulă mândră
O, luminați, a cerului stelele albe,
Câmpilor noștri.
Vă vărsați icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei
Împle Italia.
Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele goale ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri și smirnă.
Ah, trimiteți popoare vulturii voștri
Cei de lemn să zboare pe marea măreață;
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri așteaptă.
Numai singur asupra lumei în pace,
Nepesător tămâii și laudei voastre,
Învăluit în maiestatea tăcerii
Stă-mperatorul.
Vezi-l atins de umbra gândirilor regii!
Vorba-i va să fie o rază-n lume;
Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,
Salve-imperator!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!



Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre Italia
- poezii despre vulturi
- poezii despre vin
- poezii despre tăcere
- poezii despre trandafiri
- poezii despre stele
- poezii despre roz
- poezii despre picioare
1 Sara ♥♥♥♥♥☺☻♣◘` [din public] a spus pe 15 ianuarie 2015: |
Foarte frumoasa, dar trebuie s-o intelegi. ♥☺☻ |