Suflet potcovit
Lângă lacul fără fund
În fața mea tu pieri,
În macul ce mă cufund
Te aud cum zbieri-
Trăind momente fără leac
Și liniște deplină
Acum, eu aș vrea să tac
Dar viața mă deprimă.
E totul gol și pustiit
Și trupul îți plutește,
În lacul ce l-ai veștejit
Iubind ce în el trăiește.
poezie de Izabela Geamănu (2009)
Adăugat de Izabela Geamănu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.