Încetaţi!

Oh, voi, oameni însetaţi
De a focului putere
De pustiuri şi tăcere,
Încetaţi, voi, încetaţi!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreţi să treceţi în nefiinţă
A omului conştiinţă?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeţi c-o rachetă?
Vreţi să faceţi un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiţi
Şi de vreţi apocalipsul,
Vreţi la luptă să porniţi,
Ca să vedeţi paradisul
Şi să vă-nfăptuiţi visul?

Prea bine! De asta doriţi,
Puteţi s-o înfăptuiţi!
Cerul albastru, 'nalt, senin,
Voi îl umpleţi de venin!
Nori negri şi fumurii,
Furtuni grele, cenuşii,
Ridică-n văzduh nisipul,
De Pământ se alege praful!
Tot se apropie de sfârşit,
Lumea parcă a înnebunit!

Susţineţi că este ştiinţă
Să treceţi în nefiinţă?
A omului născocire
Prin înalta sa gândire...

Dacă mintea poate concepe
Şi de creierul percepe,
De oricine se pricepe,
Atunci... toată astă scofală,
Gândind bine, e-o aiureală!

Dar mai bine-i să-ncetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Nu vrem arme nucleare,
Nici pregătiri militare!
Nu vrem bombe atomice
Şi nici arme cosmice,
Terestre sau chimice!

Nu-ngropaţi în întuneric
Prin dezastru neutronic
Tot ce s-a realizat
Pe Pământul nostru drag.
Noi nu vrem să poluaţi
Atmosfera, cerul, marea,
Vrem numai să încetaţi,
Să ne ascultaţi chemarea!

Dacă atomul este bun,
Nu faceţi din el un tun;
Folosiţi-l cu ştiinţă,
Să fie de trebuinţă,
Să dea lumii energie,
Aşa cum scrie-n chimie.

Arme noi voi căutaţi,
Pământul să-l terorizaţi?
Vă gândiţi doar la putere
Şi priviţi cum lumea piere
Fără pic de milă pură,
Ci doar plini de multă ură?
Nici un pic de dragoste
Nu există pentru voi,
Sentimente, linişte,
Le-aţi aruncat la gunoi?

Şi-n loc să vă dezarmaţi,
Tot la moarte condamnaţi!
Asta-i o mare prostie
Lipsită de omenie.

Dar de gândiţi doar la omor,
Ce lăsaţi pentru viitor?...
Numai praf, pulbere, scrum,
Urmate de mult, mult fum?

Civilizaţia omenească
Voi visaţi să se sfârşească?
Vreţi Pământul un pustiu,
Ca un deşert străveziu?
Lipsiţi fiind de manieră,
Vreţi să-l transformaţi în seră?

Puneţi mâna pe creion,
Calculaţi cu duşmănie
Şi apăsând pe un buton,
Voi operaţi cu mândrie?!
Trageţi simplu de-o manetă,
Declanşând mica rachetă,
Ce totul poate preface
În ţepi, pulberi, scrum şi ace?!

Pământul îl bombardaţi,
În aer îl aruncaţi!
Şi asta vă face plăcere,
Căci aţi câştigat putere!
Însă când Pământul piere,
Nu există nici putere!
Căci de tot s-a dus, s-a dus;
Iar de totul aţi distrus,
Nimic nu aţi câştigat,
Ci degeaba aţi lucrat!

Dar mai bine încetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Noi vrem să lucraţi cu ştiinţă
Pentru oameni, conştiinţă;
Şi-n slujba omenirii,
Nu-n scopul distrugerii.

Cu un simplu avion
Şi cu un banal buton,
Cu-a voastră creaţie
Distrugeţi o civilizaţie?

Vreţi puteri politice
Cu arme balistice?
Credeţi că astfel câştigaţi
Tot ceea ce voi doriţi?
Toate câte le visaţi
Astfel n-o să dobândiţi!

Rachete intercontinentale
Pe pământ, aer şi sol,
În armură şi cu zale
Le desfăşuraţi în zbor.
Şi vreţi pentru viitor
Să fie mai multe în zbor?

Faceţi noi antrenamente
Pentru alte armamente
Şi mai distrugătoare,
Pe pământ, ori zburătoare.
Întemeiaţi noi cercetări
În sectorul defensiv,
Pentru a avea întăriri
În momentul decisiv.

Şi astfel a-narmării cursă
Continuă la nesfârşit;
Dintr-o inepuizabilă sursă,
Pe un drum lung, ce-i infinit!
Invadaţi ţări subjugate,
Popoare nevinovate,
Tot în cale devastaţi,
Ucideţi şi devoraţi.

Şi o nouă armă aţi descoperit,
Căci laserul acum s-a ivit,
Puterea din nou aţi găsit!
Laser – arma viitorului,
În centrul omorului?

Arma cea distrugătoare,
Raza cea ucigătoare,
Care tot ce întâlneşte,
Pe dată, pe loc topeşte.
Rachetă ori satelit,
Laserului nu se opune,
Căci, distrugător vestit,
El pe dată le răpune,
Fiindcă este iscusit.

Şi-narmarea nu se opreşte,
Ci din nou la start porneşte...
Dar mai bine-i s-o stopaţi,
Opriţi, oameni! Încetaţi!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!