Arbore cu vrăbii

Greu de tot se face lumină,
E tot mai târziu în această viaţă.
Peticele de zăpadă din grădină
Închipuie schimbarea mea la faţă.

Greu s-a născut dimineaţa-ntunecată.
Vişinul de la fereastră-i gol de vrăbii.
Peticele de pământ de altădată
Încă iţesc muchii verzi, ascuţite ca săbii.

În patul de răcoare din camera de dincolo
Ea încă doarme, cu faţa spre fereastra de est,
Zgribulită sub pătură ca o vrabie pe creangă,
Pasere fără aripi învăluită în aer cu gust de incest.

Nu-i vremea încă să mă bucur,
Iarna nu şi-a muiat grumazul,
Alte zăpezi vor pune-n streşini ciucur,
Alte îngheţuri vor înghiţi pârleazul

De tufe de zmeur şi lămâiţă;
Şirul de carpeni nu şi-a lepădat
Frunzele uscate, iar coardele de viţă
Stau ţepene în sfârşitul de leat.

Greu de tot s-a făcut dimineaţă.
Uşor se risipeşte-n lumina precară
Şi pogoară în tainica-mi nouă viaţă
Zvonul stins de melancolie barbară.

Ici-colo, petice de zăpadă, verzui,
În grădina-ncremenită spre-amiază
Şi-n ochii ficşi ai vrăbiilor şui
Ce, una câte una, pe crengile din mine se aşează.

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Votează! | Copiază!