Preţul fericirii - Nevoia de revoltă I

Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!

În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile paşilor mei,
Au făcut şanţuri cu mocirlă lipicioasă
Din lacrimi, suspine şi abisuri.

Un glas a strigat că,
Speranţa nu te lasă să mori!
Dar ea, se îngroapă odată cu mine.
Mâlul mi-a ajuns la glezne,
La genunchi,
La coapse... si tot urcă sau eu cobor,
Nu mai ştiu exact.

Caut, caut o ieşire ca o idee
Dar mă afund mai mult.
Nimeni un ştie de ce suspin
Ţipătul meu seamănă a cântec
De pasăre spin!

Mi-a ajuns la piept toată mizeria
Iar inima mea, se zbate
A iubire tainică
Regăsită într-o icoană prăfuită
Ieşită precum aburii din pământ reavăn
În aşteptarea unui alt timp, mai altfel.

Îmi simt în gât,
Gustul clipelor de bucurii pierdute
Dintr-o viaţă care n-a fost a mea
Un gust sălciu, învechit, expirat...
Trag în piept noroaie
De lacrimi şi iluzii blazate
În loc de aer simt moarte!

Nu-mi mai e sete de curcubeu
Nu-mi mai e foame de apusuri roşcate.

Mi-au rămas ochii la locul lor
(porţi spre suflet... si ei rătăciţi)
Nici nu mai ştiu de ce sunt deschişi
E intuneric...
Mai bine îmi las pleoapele
Să-mi cadă a adormire
Ca un somn, ca o uitare,
Ca o moartea...

Sunt ciupita de colţul ochiului
De se clatină întunericul
Ca o undă de ape
În care cineva a aruncat o mână
Să tragă înecatul pe jumătate
Se miră ochii cu priviri mioape.

Ceva, ca un semn de întrebare
A apărut în întuneric
Cu formă de stea căzătoare
Şi culoare de cer eteric
Seamănă a Guzmania
Care vrea să crească
Sub geana mea înlăcrimata
Alungând spaima şi mânia
Înălţându-se mai mult, eliberată.

Mi s-a făcut sete
Şi-mi vine să urlu a voinţa
Am nevoie să mă revolt,
Să prind curaj, să lupt,
Vreau biruinţă!

Să sparg cercul frustrărilor
În care ieri m-a aruncat
Pe motiv că,
Am aşezat iubirea şi îngăduinţa
Mai presus de ură şi ipocrizie
Dă-mi Doamne revolta,
Să strivesc întunericul pe vecie!

Mii de bucăţi să ţâşnească
Precum artificiile
În nopţile de trecere dintre ani
Să se facă lumină
Cu forme de răsărituri şi apusuri,
Cu ploi de stele căzătoare!
Să-alerg bucuroasă pe câmpuri
Cu braţele deschise spre soare
Să-mi fac cunună din toate
Pe care să le port agăţate.

Sunt vie şi dezinvoltă,
Am mare nevoie
De-o aprigă revoltă!

poezie de Gabriela Petcu (2008)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!