Memoria ascunsă

noaptea se prăbuşeşte opacă peste cuvintele îngrămădite în aşternutul retinei

coborâte din piscul nebuniei
îmi şiroiesc pe buze
se vor întrupate
să trăiască în sine
în chip nou printre noi

copilăroase îşi strâng în grabă silabele
caută versul inevitabil prevestitor de poem
fără greşeală de cartografiere
scris cu sentimentul unei pasiuni repetate

nenumerat fără înţeles vor să-mi cânte la miez de noapte

îşi întorc privirea spre mine
personaj nefolositor la care ar trebui să renunţe când răsăritul le surprinde încercând să facă ordine

vânându-le neatenţia în zori mă apropii de ele
trag cu urechea şi râd auzând cum vorbesc singure
în aşternutul mototolit al retinei
ca şi cum toată noaptea au făcut dragoste
cu iluzia mea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!