Din pulberea iubirii...
Din pulberea iubirii mele
O mică floare a crescut
Și vijelii cumplit de grele
Pe biata floare au trecut.
Dar ea de loc nu veștejește
Pare c-abia a înflorit...
Regretul care mă muncește
E veșnic nou și nesfârșit.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- citate de Veronica Micle despre flori
- poezii despre trecut
- poezii despre muncă
- poezii despre iubire
- citate de Veronica Micle despre iubire
- poezii despre creștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 12 februarie 2013: |
| Cu tot regretul, dar Veronica Micle a fost o poetă mediocră, chiar în afara oricărei comparații.Însă, volens-nolens, o asociem cu marele ei contemporan, față de care mediocritatea scrierilor sale iese și mai mult în evidență. |
2 M. Arin [din public] a spus pe 12 februarie 2013: |
| Greșiți, domnule Mihail, Poezia Veronicăi Micle corespunde perfect epocii ei. Ați putea lua lecții de la ea despre modul cum se versifică o anumită temă. Și este admirată și azi. Are un număr mare de voturi la superlativ. În afara oricărei comparații sunt haikuculețele dv. |
3 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 13 februarie 2013: |
| Domnule M.Arin, Poezia de valoare nu trebuie să "corespundă" epocii în care a fost scrisă.O fi avut ea valoare la vremea respectivă, dar cam atât.Nu veți găsi numele ei nicăieri la capitolul "mari poeți români".Sunt convins că dacă nu ați fi știut că poemul aparține Veronicăi Micle, l-ați fi desființat la comentarii.Și nu, nu am ce învăța de la poezia dumneaei, din păcate.Orice s-ar spune, va fi asociată-și comparată- pe veci cu poezia lui Eminescu.De la el da, avem cu toții de învățat.Inclusiv dv. |
4 M. Arin [din public] a spus pe 14 februarie 2013: |
| Domnule Mihail, Și totuși, poezia trebuie raportată la epoca ei. Eminescu, care este un mare poet, a scris poezie romantică. A scrie azi poezie de asemenea sorginte e ridicol. E ca și cum ați ieși cu velocipedul lui Macedonski pe Autostrada Soarelui... N-a spus nimeni că Veronica Micle este o mare poetă. Dar de aici, până la calificativul descalificant ("mediocră, în afara oricărei comparații") e cale lungă. Și, pentru că invocați numele lui Eminescu și autoritatea lui de cunoscător de poezie, ar trebui să știți că el îi admira sincer versurile și o prețuia ca poetă. Desigur, veți spune că, fiind iubitul ei, Luceafărul era subiectiv. Obiectiv nu puteți fi decât dumneavoastră Evident, Veronica Micle n-a fost o poetă genială. Dacă avea geniu, scria și ea haiku-uri... |
5 daniel stanciu [din public] a spus pe 14 februarie 2013: |
| Poeta e superba, iar poezia e in antiteza (romantica) cu ea. Mihai are dreptate. Un poet de astazi nu prea are ce invata adulmecand astfel de emanatii lirice. Tehnica versificatiei e perimata, tema desueta, iar mesajul e sublim ca economia romana de azi, de ieri si dintotdeauna. |
6 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 14 februarie 2013: |
| Deci a scrie poezie romantică în prezent e ridicol.Ridicole sunt miile de așa-zise poezii "moderne", din care nu înțelege nimic nici măcar autorul care le-a scris.Să nu fiu înțeles greșit.Nu sunt împotriva modernismului, nici în poezie și nici în artă, în general.Aici e vorba de valoare.Opera trebuie să dureze, altfel nu reprezintă decât o modă.Să lăsăm puțin poezia și haiku-urile care nu-i plac d-lui M.Arin.Să presupunem că cineva, un compozitor contemporan, este atât de talentat încât compune o simfonie opozabilă ca valoare simfoniei a noua, de Beethoven, să zicem.În aceeași manieră clasică.Devine acel compozitor ridicol doar pentru faptul că nu a compus în stilul timpului său? Dacă Eminescu ar trăi și ar scrie versuri în același stil romantic ar fi detestat de cititori și de critică pentru vina de a nu fi fost "modern"?Și exemple se pot da cu sutele... |
7 apostol bologa [utilizator înregistrat] a spus pe 14 februarie 2013: |
| Mihail, lui M.Arin nu-i place decât ce scrie el, miștocăreli, în rest, apă de ploaie. Nu merită să-ți bați capul cu critici din ăștia un pol, snopul. Tu scrie, mai departe așa cum simți. Părerea mea e că scrisul tău are valoare. Nu m-am înșelat până acum, așadar, să ne vedem de drumul ce ne-a fost hărăzit a-l străbate. |
8 Apostolul Bologa [din public] a spus pe 14 februarie 2013: |
| Domnule Mataringa, Mă uimiți. Se pare că nu stăpâniți lucruri elementare despre artă. Bineînțeles, a compune azi simfonii beethoveniene este ridicol. E ridicol să compui azi versuri în stil eminescian. Prin asta nu faceți altceva decât să dovediți că sunteți un imitator talentat. În pictură mai fac asta niște pictori infractori care pot imita atât de bine pe Rafael, încât își vând falsurile la prețuri fabuloase, uneori, chiar sub nasul experților. Marii artiști nu sunt inimitabili. Dimpotrivă, sunt chiar ușor imitabili. Beethoven și Eminescu au spus tot ce se putea spune prin mijloacele lor de exprimare. Un artist nou trebuie să spună ceva nou, prin mijloace noi de exprimare, Dacă Brâncuși ar fi continuat să facă busturi de doctori și politicieni (gen Carol Davilla, Vitellius, în dulcele stil clasic, așa cum începuse la București, n-ar fi ajuns niciodată Marele Brâncuși. La Paris, geniul său erupe. Trece la o exprimare nouă, esențializată, geometrizată, Să nu credeți că publicul larg, fie el și parizian, (tradiționalist prin definiție) se da în vânt după păsările eliptice ale lui Costache. Dar ele au convins câțiva critici de mare notorietate, ale căror voci avizate erau ascultate. Și respectate. Când ei au scris, în publicații de talie "Brâncuși e un mare artist" s-au deschis larg porțile marilor bienale. Iar publicul a făcut ce face turma de obicei. S-a pliat pe această orientare. Deși, dacă e sincer, publicul larg recunoaște că, în materie de păsări sculptate, vulturul de pe cupola vechiului Parlament e mai reușit decât Pasărea de Aur a lui Brâncuși. Pentru că seamănă mai mult cu o pasăre. Ari și pene. |
9 Apostolul Bologa [din public] a spus pe 15 februarie 2013: |
| Când vă ceream să priviți poezia prin prisma timpului ei, mă refeream la penultimul vers. Aici, arhaica exprimare "Regretul care mă muncește" irită urechea modernă, superficială și puțin instruită. Există două verbe omonime "a munci" în limba noastră. Primul, în sensul de a lucra, vine din maghiară (!) și este extrem de uzual. Al doilea vine din paleoslavă (muncic) și are sens de "a chinui" "a martiriza" (de aici cuvântul "mucenic") Accepțiunea de "muncit" în sensul de "chinuit" (la Nicolae Filimon "muncit" are și sens de "schingiuit") a dispărut aproape complet din limba modernă. Deși, sunt absolut sigur, dacă Eminescu ar fi folosit această expresie în Luceafărul, sau în alt poem memorabil al său, expresia ar fi supraviețuit. Pentru că marii poeți toarnă limba literară în forme mereu vii. Aproape toate expresiile puse de iscusitul Cervantes, la începutul secolului XVII, pe limba iscusitului său hidalgo Don Quijote de la Mancha au supraviețuit, regăsindu-se azi în castiliana modernă. Dacă vreți să vedeți ce înseamnă epoca în literatură, citiți poezia Văcărescului "Jaloba mea" Și să nu vă grăbiți să-l descalificați, chiar dacă DEX-ul nu pomenește nimic de "jalobă"... |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 15 februarie 2013: |
| Mihail, desigur ca o clona literara a domnului Eminovici ar fi ridicola in prezent. Un scriitor (prin extensie, un creator) trebuie sa se inscrie in Zeigeist, in "spiritul timpului". Chiar si Iisus daca s-ar intoarce cu acelasi mesaj si acelesi tehnici de persuasiune ar in timpul nostru ar fi un personaj caraghios (o excelenta ilustrare, chiar daca nu asta e ideea de fond, ne ofera Dostoievski in Fratii Karamazov). Se spune operele mari sunt eterne, ca sfideaza trecerea timpului. Afirmatia nu trebuie absolutizata: o opera din trecut e valoroasa inclusiv prin faptul ca e expresia unui alt timp. Ea surprinde in termeni temporalitatii concrete (adica ai timpului in care a fost scrisa) ceea ce e atemporal in natura umana. Personajele lui Shakespeare sunt vii fiindca apartin unei epoci reale (nu sunt niste abstractii care nu adera la un timp anumit) si pentru ca au trairi si ganduri care se regasesc in alta forma, dar intr-un continut asemanator in timpul nostru. Shakespeare apartine in primul rand perioadei elisabetane si abia apoi prezentului etern al literaturii. Daca s-ar fi nascut in secolul al XIX-lea si ar fi scris in aceeasi maniera ar fi ratat intalnirea cu eternitatea culturala (un timp care nu curge uniform, ci care retine ceea este esential, universal valabil) fiindca n-ar fi avut un timp real al sau. N-ar fi trait nici o clipa ca scriitor pentru ca n-ar fi fost receptat cu papilele gustative ale epocii prea inaintate. Istoria literara, ca orice istorie, e ireversibila. Un scriitor prezent poate fi un exponent al viitorului, insa niciodata al trecutului. El nu scrie pentru morti, fiindca nu e autor de acatiste, ci pentru cei se sunt si pentru cei ce vor veni. De aceea, a scrie in prezent in spiritul unei epoci apuse e un act de sinucidere literara. Daca Eminescu ar reinvia cu exact aceleasi resurse literare, n-ar mai fi Eminescu, ci cu strigoiul lui Eminescu. Un iz de putrefactie, de (timp) defunct, l-ar insoti in permanenta. |