Dialog liric
Și-acum mă-ntreb eu: simțirea adâncă
Cum de se naște pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Știam atâta că ești poet!
De-aș putea întrupa iubirea
Ce simțesc eu pentru tine,
Timpul și nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine
Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte șuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.
Dar tu ca un luceafăr departe strălucești
Abea câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.
Și-n ora cea de pace, de sfântă liniștire,
Ființă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc
Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc
La tine se îndreaptă cu drag a mea gândire.
Și a cerurilor taină adâncă și divină,
Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind -
Ca s-o-nțeleg mai bine eu ochii mi-i închid -
Și-atunci văd că de tine e inima mea plină.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre gânduri
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre portrete
- poezii despre poezie
- poezii despre pace
- poezii despre ore
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.