Textul original este scris în limba română.
Vezi epigrame despre țărani, epigrame despre timp, epigrame despre sat, epigrame despre primăvară, epigrame despre cruce sau epigrame despre Sfântul Duh
| Bulă [din public] a spus pe 29 ianuarie 2009: |
SCURT TRATAT DE ZĂGANOLOGIE
Încet, încet
mă transform în zăganolog.
După Capitalul lui Marx
am ajuns și la Capitalul Sfântului Duh,
care se vrea a fi o epigramă.
Și încă una disponibilă.
Având vocație certă de călău,
autorul desființează practic țăranii,
mult mai eficient decât colectivizarea.
Primăvara, în plină campanie de însămânțare,
țăranii "dau cu toții colțul!",
de parcă s-ar fi întors la guvernare
ciuma lui Caragea.
Speriați că rămân fără țărănime,
domnii de la oraș,
inclusiv autorul,
îl interpelează pe Dumnezeu
cu recomandarea:
"Zilnic să le tai la cruce moțul"
Evident,
Dumnezeu nu intervine
pentru că nu înțelege ce trebuie să facă.
Puneți-vă și Dv. în situația Lui!
Tăiatul moțului
este un obicei străvechi,
valabil și în Moldova de Nord:
când un copil împlinește un an,
părinții, nașul
și alte persoane agreate de cel mic
pun de o sindrofie.
Îi taie copilului,
cu o foarfecă bine ascuțită,
un smoc de păr rebel,
după care petrec cu toții.
Să analizăm ultimul vers.
Dumnezeu primește sarcina
să vină zilnic la cimitir
să le taie țăranilor morți
... moțul.
Cel mai mult mă intrigă
faptul că Dumnezeu trebuie să facă pe frizerul
zilnic!
Oare celor morți
le crește părul atât de repede?
Să admitem că ideea cu moțul
a fost indusă forțat.
Autorul căuta cu disperare o rimă pentru "colțul"
Mai ales că ratase total cealaltă pereche de rime
(brazdă / noastră)
"să le tai la cruce moțul"
lasă să se înțeleagă
că toată țărănimea
zace sub o singură cruce...
Ori avem de-a face cu o groapă comună,
ori o fi vorba de vreo sinecdocă.
Numai Dumnezeu știe...
Să fie vorba de moțul crucii?
Imposibil.
Autorul,
care e un distins filolog,
ar fi scris în acest caz
"să-i tai la cruce moțul"
Ar mai fi o interpretare.
Moțul să fie un locuitor pașnic
din Țara Moților,
sacrificat "la cruce"
pentru salvarea țărănimii române...
Fiind în mare dubiu
și vrând să înțeleg această epigramă,
pe care vreau să o cumpăr, fiind disponibilă,
fac apel la distinșii mei colegi de comentarii,
buni cunoscători ai epigramei:
Luminați-mă și pe mine,
dacă citind acest catren ați înțeles mai mult.
Că eu sunt Bulă,
ignorant cu acte în regulă.
Am tot dreptul să nu pricep.
Dar ar fi mare păcat
să dau colțul
așa nelămurit.
Îndurați-vă!
Am și eu suflet de creștin,
chiar dacă mă cheamă Bulă.
Bulă de România. |
| Constantin Iurașcu din Iași [din public] a spus pe 27 martie 2009: |
Unde s-au dat țăranii? "pe" brazdă sau "la" brazdă" Și în care "ars poetica" a văzut că "brazdă" rimează cu "noastră"? Rima perfectă (și singura, din păcate) este "gazdă" iar anonimul care a plăsmuit plugușorul a știut bine acest amănunt. Și declar că nici eu nu înțeleg, precum precedentul comentator, din ce motiv țăranii "dau colțul"? În jargonul de lângă bloc "a da colțul" înseamnă a răposa întru Domnul și dacă au răposat cum e posibil să le tai moțul ca un prunc ce a împlinit anul? Și a postat amicul vreo 8 pagini de astfel de capodopere încât dacă mă apuc să le citesc pe toate dau și eu colțul! Mai bine îi adresez un catren în care eu bat câmpii fără gingășie:
Citesc versu-ți aerian
Și mă-ntreb și eu, uimit:
Tu ești vulturul "zăgan"
Sau erete jumulit? |
