Şi-a-nfipt în zări amurgul...

Şi-a-nfipt în zări amurgul aprinsa lui falangă
Caci ziua spânzurat-a soarele de-o creangă
Şi obosit de gânduri scaldate în otravă
Mă spovedesc la stele - ce se ghicesc în slavă

Mă zbuciumă amare păreri de rău, uitate
Din vremuri prafuite, cu iz de libertate
Tot mai aprins mă-ncearcă un dor de absolut –
De trecere din veacul bolnav şi prea ciufut.

Un duh de răutate în sufletul meu scurmă –
Neobosit mă-ndeamnă să tot privesc în urmă,
Să -mi amintesc păcate şi paşi făcuţi pe alături
Să dezvelesc trecutul de-ale uitării pături

O, te salut, banala, trecuta mea viaţă!
De tine mă desparte un vag pustiu de gheată...
De viitor mă leagă nimicul si tăcerea -
Căci aripile morţii şi-ngână adierea.

Pierdutele speranţe, comune orişicui,
S-au risipit prin lume, ofrandă nimanui;
Hei, tu, neant albastru, cu stele arzând reci,
Sloboade-mă în tine - cu mine să petreci.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!