Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

Viermele păcatului,
odată cu stingerea luminii,
pătrunde în josul păturii de oase,
se înfruptă din carnea rămasă în urmă,
căci sufletul l-a ros demult,
pe timp de somn,
şi prinde aripi înălţându-se dintre ruine
spre a călăuzi o altă creatură inconştientă,
nouă într-ale vremurilor,
în ceea ce se cheamă
"prizonieratul necunoscutului".

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Votează! | Copiază!