Rugăciune de iertare pentru cei plecaţi

Câţi străini şi câţi de sânge
N-am Doamne lacrimi a-i plange,
Or vinit şi or plecat,
Durere-n urmă-or lăsat.

Doamne, cât fu deal de nalt
Numa dor l-o măcinat
Florile nu s-or uscat
Numa lacrămi le-or udat.

De plecat şi de venit,
Dorul drumu-o bătucit.
Câte lacrimi or fost grele
Îs astăzi pe ceruri stele.

Miluie Doamne şi iartă
Dorul nost înspre ei poartă,
Mică or greşelă mare
În genunchi cerem iertare.

De în lume or greşit
Ne-om ruga de izbăvit
De viaţa le-o fo povară
Iartă-i Doamne de ocară.

De-or trăit în întristare,
Sămânţă îi fă de floare.
Cât o fi-n lume pământul,
Să-i mângâie cu drag vântul

Cei obişnuiţi s-adune
Mare-i fă, Doamne, în spume,
Stânca măcinând de-a başca
Să îşi simtă tot grea taşca.

Doamne nu căta pricină
Rău' taie din rădăcină
Şi primeşte-ne căinţa
Să i se uşte sămânţa.

Flori 'om lăsa lângă cruce,
Gându nost şi vorba dulce,
Nu întoarce Doamne fila,
Ai de ei şi de noi mila!

Samănă în noi de-acum
Iubirea şi gândul bun,
Lumină ne fii pe cale
Întru slava Fiinţei Tale.

poezie de Valeria Tamas Iacob (17 octombrie 2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Votează! | Copiază!