Poemul care a luat locul unui munte
Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.
El i-a respirat oxigenul,
Chiar și-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.
Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-și propria direcție,
Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile și și-a croit drum printre nori,
Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecțiune:
Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârșit, panorama spre care ei năzuiseră,
Locul unde putea sta întins și, privind în jos spre mare,
Recunoaște unica și singuratica lui locuință.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stânci
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poezie
- poezii despre oxigen
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre cărți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.