Reverie Matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!