Scrisoare

Pe unde-au fost cocorii se revărsară corbii.
Eu tot mai ştiu poteca bătută de-amândoi;
Scântei de amintire mocnesc în spuza vorbii —
Un pom îşi lăcrimează cele din urmă foi.

Cu noi pe nesimţite s-au prăbuşit frunzare,
Şi e o destrămare şi un deznodământ
Că visul, o nălucă de ceaţă, piere-n zare
Şi sufletul, cu ploaia, s-absoabe în pământ.

Sunt pânză de paianjen pe depărtări deşarte.
Surpările din lume cu zburături m-ating
Cărbuni aprinşi prin neguri, ce cad în ape moarte,
Cad stelele din urmă şi-n gândul greu se sting.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!