Când de verde crud și muguri
Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveșmântat pământul
într-o pestriță culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porții mari din blândul soare.
Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roșu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Și îmi vine, tare-mi vine, să m-agăț de poala doamnei
Și să-i spun cum că, rodirea și migrarea n-o absolvă,
Nici de dezfrunziri și ceață, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmește ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud și muguri, nu e lumea-îndestulată.
Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătușat speranța de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.
(septembrie 2021)
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.