Roata
S-a întâmplat demult, nimeni nu știe,
Când prima dat a fost uimită gloata,
Din ginta nu știu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,
De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deștepții ce-și dădeau și-atuncea coate:
La ce-ar putea fi ea folositoare?! ;
Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,
Și-au învârtit-o-n cântec la fântână
Și-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viața lor doar cu o mână
Mai multe și mai iute și mai bine,
Pân-au găsit că-n abur e putere
Și rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,
Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt și de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,
De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munți, pe mări, prin aer sub aripă,
De roți să fim mânati, că-s mici, dințate,
Și-a lor supuși în orișicare clipă,
Fără să știm de mai avem vreo țintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
- poezii despre negru
- poezii despre mămăligă
- poezii despre muzică
- poezii despre munți
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.